Camino de Santiago: Zilele 4-5-6

Partea 1: Drumul
Azi am mers, din nou, mult, peste 30 km. Cred că din fruntea plutonului care a plecat din SJPP pe 1.06, am început să-i ajungem din urmă pe cei care au plecat cu o zi înainte. Figuri noi: niște japonezi, niște belgieni care de câțiva ani fac în fiecare an cam 200 km în 10 zile. Din cei vechi e doar un englez care a plecat de dimineață cu cel puțin cu o oră înaintea noastră,  trezit forțat de cei din cameră. Peisajul e destul de monoton: câmpii cu ogoare cu maci, pomi fructiferi care nu au apucat încă să se coacă (cu excepția unui cireș de la marginea drumului, din care am mâncat pe saturate, bucuroși ca niște copii), sate mici (dar care au fiecare câte o biserică veche, strada centrală : Calle Major si piața centrală: Plaza Major) care in general sunt aproape pustii.

Partea 2: Seara.
Pensiunea la care stam e cu temă psihedelică/flower power: hamace, muzică ambientală, bețișoare parfumate si chestii care zornăie in bătaia vântului.  În rest, tot confortul. Ca niciodată, suntem 3 într-o cameră de 5 paturi, care NU SUNT supraetajate.
Am parcurs in 4 zile „porția” pe aproape 5. În ritmul asta, dacă toate lucrurile merg bine, ajung nu doar până la Santiago, ci până la ocean, la Finistere.

Ziua 05: Villatuerta – Los Arcos (627 km)

Astăzi am mers prin soare printre lanuri de grâu (cred). Încep să regret zilele răcoroase de până acum. Pe drum sunt mai mulți pelerini decât in zilele trecute. Am mers până in Los Arcos, care, din păcate, e o etapă recomandată în carte. Am ales neinspirat Albergue municipal unde e multă lume și la grămadă. Partea bună e că au bucătărie unde o să ne gătim niște paste.

Am constatat că am 3 bășici pe care trebuie să le tratez.

Partea 2: Seara

La 8 vom merge la biserică la predica pentru pelerini.

Ziua 06: Los Arcos – Logrono (598 km)

Am plecat de dimineață rău (eu m-am trezit pe la 5 iar la 5:20 s-a aprins lumina în dormitor), dar am probleme tot mai mari cu încălțămintea (Salomon !), iar cele câteva bășici (în talpă și la degetul mic) devin tot mai deranjante. La jumătatea drumului (cam de 28 km), care a fost aproape plat (și în general pe asfalt sau piatră mică) mi-am schimbat ghetele cu sandalele „de casă” și doar așa am reușit să ajung la destinație.
La albergue parohial la care voi dormi în noaptea asta fiecare plătește cât îl lasă inima (donativo),  se participă la o slujbă religioasă iar masa de seară se ia în comun.
Am ajuns devreme (pe la 12:10) si am fost întâmpinați de o tipă din Africa de Sud, care alături de una din Italia (ambele pelerine) făceau voluntariat in rol de gazde (hospitaleras). Pentru că albergue se deschidea de-abia la 13, ne-am lăsat rucsacii înăuntru și am plecat șchiopătând prin oraș. După ce ne-am cazat (primii 30,  printre care și eu în paturi, iar restul pe saltele) a urmat rutina zilnică: goana la duș, spălatul și întinsul rufelor, desfăcutul bagajelor, tratamentul picioarelor (cremă călcâie + bășici) și în sfârșit un pic de odihnă.
Pentru ca situația picioarelor devenea tot mai tragică, am hotărât că trebuie să iau o măsură radicală, profitând și de faptul că eram într-un oraș mai mare. Așa că,  după ce m-am orientat un pic, am plecat să-mi caut încălțări noi. Am găsit un magazin de articole sportive si până la urmă m-am decis la niște sandale de trekking marca Keen (mai văzusem pe drum la alții) care au reprezentat o investiție consistentă (dar am primit o sacoșă de fâș gratis pentru transport). M-am mai plimbat puțin prin oraș,  care are numeroase străduțe înguste pline de mici cârciumi, și mi-am luat niște plasturi și o înghețată. Orașul era in febra pregătirilor pentru o sărbătoare de 5 zile, a Sfântului Bernabeu, legată de alungarea „cotropitorilor” francezi în urmă cu mulți ani.

Partea 2: Seara
Masa de seară, pregătită de niște unguroaice (dintre care una,  care știa românește, se afla acolo de mai multe zile având o luxație la picior căpătată în prima zi la Roncesvalles) a constat dintr-o salată ușoară și bineînțeles gulaș, care a fost delicios (deși, după gustul meu, cartofii erau un pic prea fierți) ! Înainte de masă, toti cei peste 30 de pelerini care eram acolo ne-am ținut de mâini iar un american a rostit o scurtă rugăciune de mulțumire. A fost nemaipomenit și asta nu e tot. După masă am coborât în biserică (eram numai noi, pelerinii); la început s-a păstrat un moment de tăcere, în care fiecare s-a gândit la lucrurile de peste zi, apoi s-au citit niște rugăciuni (de pe niște foi,  pe rând, câte o strofă în altă limbă: engleză, spaniolă, portugheză, germană, maghiară, poloneză și italiană,  iar in final ne-am ținut din nou cu toții de mâini și fiecare a spus Tatăl Nostru în limba lui. S-a mers apoi în sacristie și s-au ștampilat pașapoartele. Ne-am culcat mai târziu ca de obicei, pe la 10:30.
Ziua de mâine ar trebui să fie una destul de grea: bagaj mai greu, 30 km, în urcuș ușor, soare. Pentru că am constatat beneficiile mersului pe răcoare, am de gând să mă trezesc cât mai devreme.
Vom vedea!