Munții Ciucaș: Muntele Revolver (The Gun)

3
2311

Nu am postat nimic pană astăzi despre tura pe care am facut-o împreună cu prietenii de la Mecanturist în Zăganu şi Ciucaş pentru că de fiecare dată când îmi aminteam de ea mă luau şi durerile de şale şi febra de la picioare şi ceafa arsă de soare.

Totuşi mi-a plăcut.

Mi-a plăcut că odată sosiţi în Cheia, la intrarea pe aleea dintre vile, le-am picat căţeilor ca 12 prăjituri mult aşteptate.

Nu mi-a plăcut vremea, care n-a fost fair-play. Dacă ştiam că o să plouă la amiază, de ce ne-a mai amăgit cu petice de soare care ,,jucau” pe diverse porţiuni din Valea Alpină, cum joacă flăcările pe comori?!

Mi-a plăcut că toată echipa a fost hotărâtă să intre de la început în partea cea mai grea a turei, şi asta indiferent de urmări: efectul de ciuciulete etc.

img_1928-j1

Mi-a placut că toată Poiana Zăganului era plină de flori şi, ,,în înţelepciunea mea”, mă gândeam că Emilia o să-şi epuizeze repede cei 16 giga de poze de pe card şi mai sus o să rămân doar eu pe felie…

Mi-a plăcut că, deşi trecut bine de vârsta de 20 de ani, şi aşa handicapat cum era, marcajul ,,cerc alb” ne-a fost de folos când a trebuit să dibuim intrarea pe Valea Alpină.

Nu mi-a placut că deasupra pădurii iarba, mare cât grâul din lan, făcea dificilă înaintarea pe vale, ca mersul de iarnă printr-o zăpadă mare de-un metru.

img_1981-jj

Panta deosebit de inclinata de pe Valea Alpină.

img_1979-jj

Cel mai mult mi-a placut când am ajuns sub peretele impresionant care bara valea. Cred că cei doi căţei au tras cu urechea când eu povesteam că în prima mea tură am trecut obstacolul urcând pe brâna înclinată din stânga. După ce s-au lămurit cum stau lucrurile în poveste, câinii au prins singuri brâna şi abia sus, deasupra imensei săritori, ne-am refăcut efectivul, noi urmând potecuţa din dreapta.

img_1985-jj

Nu mi-a plăcut că pe hăţaşul cu serpentine strânse, pietrele stârnite de cei de sus vâjâiau pe la urechile celor de jos.

Mi-a plăcut viperoaica găsită de George în partea de sus a văii. Am crezut că sunt mai multe, dar când a zgândărit-o cu băţul am văzut că era lungă şi subţirică, un fel de Monica Columbeanu în neamul şerpălăilor.

Poiana Zăganului văzuta de sub primul perete.

img_1986-jj

Nu mi-a plăcut, nici neam, a fost chiar naşpa-rău, sub peretele Marelui Triunghiular, când a început să plouă. Aşa cum, dealtfel, stabilisem încă de jos, de la plecarea în tură.

Ne-am echipat, împăcaţi cu soarta, dar mi-a părut rău că trebuie să bag aparatul foto la dos.

Sub peretele Marelui Triunghiular.

img_1997-jj

Mi-a plăcut când am ajuns pe promontoriul acela aerian, aflat la mare înăltime deasupra văilor Alpină şi Izvorul lui Cârstocea. Dacă era vreme bună, ar fi trebuit ca acolo să facem pauza de masă.

Mi-a placut că în permanenţă se schimba aspectul Văii Alpine: când urcai printr-o padure bătrână, cănd ieşeai la luminiş, când o luai cotit prin pânza de brăduşcani, când în sus, când la dreapta, apoi iar în sus şi din nou la stânga. Cineva care nu a mai fost e clar că nu o poate scoate la capat de unul singur.

Nu mi-a plăcut brâna sudică, cea de sub pereţi, pentru că avea mulţi brazi jupuiţi, semn explicit că un ursan cam ţâfnos încerca să-şi intabuleze terenul la cadastru.

Sau poate ca era doar nebun.

O urmă diafană prin iarba udă trăda faptul că noi tocmai aveam un antemergător cu patru labe. Şi cam crăcănat.

Ceaiul de muguri de brad, ori lujeri de afine culese în zonă ar avea un inconfundabil iz de urs. Iar urmele din iarbă păreau a fi paşii unui ,,tangou cu parfum de ursoaică”. Cu Al Pacino orb.

Nu mi-a placut că la trecerea peste o treaptă înaltă singura ,,priză”, parcă din adins apărută în faţa ochilor, era o plantă viguroasă (groasă ca pe deget) de strigoaică. Bineînţeles, otrăvitoare. N-am pus botu şi am depăşit obstacolul printr-un ,,fozbury-flop, ca la săritura în înălţime…

Mi-a plăcut locul pe care l-am ales pentru masa de prânz. Chiar daca era la adăpostul unor brazi, panta avea o înclinaţie aşa de mare, că abia stăteai cu picioarele pe o bucăţică de ,,cos de fi”.

Ultima parte a ipotenuzei a fost o vale mai largă, dar năpădita de vegetaţie. Ploaia s-a oprit, urmând ca în ghete să nu se mai scurgă decât apa de pe ienuperi şi frunzele de creţişoară. Creţişoara e acea plantă nesuferită care are frunzele pline de stropi de apă chiar şi pe vreme însorită. E nebună.

img_2006-jj

Când, într-un sfârşit, am ajuns în poteca de creastă a Zăganului, am avut un sentiment de ,,deja vu”, în care se făcea că dăduseră drumu la autostrada Comarnic-Braşov.

Unul dintre căţei tolănit chiar in poteca de creastă.

img_2008-jj

Creasta Zaganului privită spre sud.

img_2011-jj

Echipa ajunsa sus, in şaua de sub Vârful Gropşoarele.

img_2015-jj

Muntele Roşu şi Cabana Muntele Roşu. Acum totul e cât se poate de clar…

img_2026-jj

Poza de grup cu smirdarul de pe Vârful Gropşoarele.

img_2032-jj

Mi-a plăcut ,,refugiul” de dincolo de Vârful Gropşoarele, prevăzut pe acoperişul ţuguiat cu un coş de fum subţire, dar lung de vreo 10m. Cum în interior nu era nicio sobă, era foarte probabil ca la capătul de sus să se dea foc la gazele care se produc în refugiu, iar flacăra să semene, astfel, cu flacăra de la Rafinăria Teleajen, pe care o vedem arzând şi noaptea şi ziua când treceam cu trenul spre Ploieşti.

img_2051-jj

La capătul nordic al Crestei Zăganului poteca se desparte în două: la stânga spre Cabana Ciucaş, la dreapta spre stâna de la Izvorul Hoţului.

Rămân mai în spate şi mă uit la căţeii care stau în fund, ,,şolder by şolder”, şi aşteaptă să vadă în ce direcţie vor apuca apucaţii lor de stăpâni de ocazie. Sunt sigur că de-am fi luat-o la dreapta, ne-ar fi înjurat în gând şi ar fi făcut cale întoarsă, da, pe la brazii jupuiţi etc. etc.  Ei şi… nicio problemă!

Când au văzut că 2-3 mecanturişti o iau spre cabană au pornit şi ei la drum, dând mărunt din buze si clătinându-şi capul a nemulţumire: Doamne, peste ce dilimani am dat!

Cabana Ciucaş şi Tigăile Mari intr-o lumină nu tocmai bună.

img_2074-jj

Prin grădina verde de pe Culmea Chiruşca.

img_2089-jj

Mi-a placut că la Cabana Ciucaş a fost foarte cald. Atât de cald că, la cât eram de ţepeni de frig, încet-încet a trebuit să ne răcorim cu bere. (Cum s-a procedat în Balta Brăilei: au desecat balta atât de bine, că din primul an a trebuit să se treacă pe irigaţii.)

Dimineaţa m-a trezit cântecul rândunicii de la fereastră. Dimineaţa, rândunica e cea care cântă prima. Cocoşul nu se pune. El cântă şi noaptea. E nebun.

Coada de la toaletă mi-a amintit de aceeaşi situaţie de la pensiunea din Toroko, din Rimetea. Acolo a fost de groază: 24 de suflete la 2 toalete. Aici a fost mult mai bine: 12 la una singură.

Dimineaţa, la plecare spre Vârful Ciucaş, s-au tras doua duble. După ce am ajuns pe primul vârf, am fost aduşi la ordine, întorşi din drum şi chemaţi pentru poza de grup din faţa cabanei. Am plecat din nou la drum, cu botul pus…

Poza din faţa Cabanei Ciucaş.

img_2098-jj

Spre Vârful Ciucaş, printr-o lumina cam ciudată.

img_2100-jj

Ajunşi la stâncile rotunde de sub Tigăile Mari, numite şi Căpăţânile de Zahăr, ne-m oprit să facem corecturile de gramatică de la o lozincă cu mesaj religios. Erau nişte srieri pe stâncă, aşa cum se spune, ,,ceva de genu…”

Toţi erau atenţi să vada ce spun, căci pe Forumul Mecanturist mi s-a dus buhu că sunt neiertător cu greşelile de limba română. Normal, ,,ca şi” profesor de atelier… (Aici conjuncţia ,,şi” e doar o fiţă de intelectual ,,dă televizor”.)

Aşteptau cu toţii, aşa cum aştepţi să se închine toate babele când stai de vreun sfert de ceas într-un autobuz de ţară, şi acesta nu mai pleacă…

Cu toate că în text se strecuraseră trei greşeli, am zis că nu mă bag, că stau prost cu semantica, că de fapt nici nu înţeleg sensul expresiei ,,a mântui” etc.

Sub stâncile rotunde numite şi Căpăţânile de Zahăr.

img_2104-jj

Aproape de stâncile Babele la Sfat.

img_2121-jj

Lumea de turnuri a Ciucaşului.

img_2145-jj

Gradina cu flori.

img_2148-jj

Pe vârf frig, ţeaţă, vânt. (Galatzi se scrie Galaţi, tzântzari-ţânţari, iar tzeatza e ţeaţă.)

img_2154-jj

La poza de vârf  rog echipierii să-şi sufle nasul, ca să nu mai muncesc eu să le tai ,,lumânările” pe fotoşop. Cu toate că i-am promis lui Andrei să-i las şi lui un locşor în poză, că nici el n-a ajuns încă pe Ciucaş… Şi chiar dacă acum a rămas în Brăila.

Echipa de vârf: sus: Adrian, Daniel (Tl), George, Adrian (Br), Dana, Edi, Dan, Doina, jos: Katy (Br), Emilia şi Nicuşor.

img_2155-jj

Pe sub pereţi.

img_2166-jj

Lumină ciudata pe deasupra Tigăilor.

img_2171-jj

În Şaua Bratocei nu mai are nimeni loc pentru Turnul Goliat, Turnul Roşu, ori pentru Babele la Sfat din spate… Toti stau ciotcă lângă stâlpul cu săgeţi şi îşi dau cu părerea care ar fi fost cea mai bună metoda de prindere a tablelor: cu şurub şi piuliţă dublă, cu autofiletante, cu coliere, cu brăţări cu zimţi…

Nici nu bagăm de seamă când pe lânga noi trec doi culegători târând după ei saci imenşi cu plante medicinale. Agricultura ar pute fi şansa României, noi, inginerii având ca a doua calificare arheologia: într-o viaţă de om am produs doar ruine.

img_2177-jj

Turma de oi pe poteca de sub tigăi, traseu marcat cu cruce roşie.

img_2180-jj

La capatul Culmii Bratocei poteca coboara pe sub Colţi.

img_2203-jj

Staţuinea Cheia văzută de pe Culmea Bratocei.

img_2204-jj

Muntele Gropşoarele şi Culmea Bratocei.

img_2210-jj

Desenul drumului de pe lânga stâna din Bratocea.

img_2218-jj

Nenea Lili Chiciureanu, noul baci la stâna din Bratocea.

img_2223-jj

 Ajungem cu bine în Cheia, la aleea dintre vile, unde lăsasem maşinile. Cei 6 căţei de ieri ne întâmpină bucuroşi şi acum. Doar cele două cunoştinţe ale noastre de pe munte ne recunosc pe dată şi dispar într-o curte, strecurându-se pe sub gard.

Acelaşi entuziasm se întâlneşte şi printre mecanturişti: băi, a foat mişto, nu pot să zic!…

La Mogoş oprim să luăm apă rece de la un izvor din marginea drumului. Locul îl ştiu de când lumea, doar că acum e ridicată alăturea şi o troiţă.

În partea de jos sunt săpate în piatră şi numele a trei ctitori postrevoluţionari: Gigi Moiceanu, Gelu Dan şi Petre Bălan. Şi pe aceştia îi ştiu tot de când lumea: fostul primar, şeful Ocolului silvic, respectiv şeful parchetului forestier Mogoş, toţi mâneceni de-ai mei.

La Lipăneşti ne abatem 1km din drum pentru a vedea Mânăstirea Zamfira pictată pe la anul 1856 de către Nicolae Grigorescu, pe când tânărul pictor avea deabia 18 ani.

Încă de la intrare suntem împresuraţi de o ceată de ţigănuşi. Încerc să stăpânesc situaţia: ,,Băi, ia veniţi toţi la mine! Pentru voi, astăzi, eu sunt Gigi Becali. Dar trebuie să ne înţelegem ca oamenii, întâi mă lăsaţi să intru ca să mă închin la icoane şi să mă umplu de evlavie, după care, când ies, mai discutăm…”

Icoanele şi sfinţii de pe pereţi şi catapeteasmă au chipuri de oameni adevăraţi, lucru care te duce cu gândul la Capela Sixtină.

Sfânta Teodora de la Sihla, Sfânta Marina şi Sfânta Ekaterina, pe peretele din stânga, parcă sunt trei adolescente adorabile, poate colege de la un liceu din Fălticeni…

Iar Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul parcă s-ar petrece printre cavalerii dintr-un burg german…

Un adevărat muzeu de artă…

La ieşire văd cum puştimea, care ciugulea nişte crengi cu cireşe stând pe bordura parcării, se ridica şi vine direct la mine” ,,Nenea Becali, ne-aţi promis că la ieşire!…”

Biserica Mânăstirii Zamfira.

img_2228-jj

Articolul precedentO noapte in Muntii Vrancei
Articolul următorDe Rusalii, aventura continuă pe Cheile Nerei
Prahovean. De fel dintr-un spatiu mioritic (am copilarit pe strada Plai si prin padurile de la poalele Muntilor Grohotis), pentru inceput am mers pe munte cu treaba, la cules de zmeura si afine, la lucrari silvice, ori la cositul fanului. O tura in sine, organizata, am facut abia dupa ce am intrat la liceul de marina din Galati. In timpul facultatii (si mult dupa aceea) am facut parte din cercul galatean de turism ,,Mecanturist", nume de mare notorietate in anii '80. Acum merg pe munte gandindu-ma ca printre valorile umane s-ar putea numara si setea de cunoastere, prietenia, dorinta de a impartasi si altora din bucuriile muntelui. A!... Despre mine... Foarte de gasca!

3 COMENTARII

  1. O echipă plină de culoare într-o tură plină de culoare, o pledoarie reușită pentru un munte frumos!
    Ce vreau să spun despre Ciucaș este că, deși am umblat de multe ori pe potecile sale, nu încetează să mă uimească: indiferent că e vorba de culmea principală, de cheile Văii Stânii, de cheile Pârâului Alb, de Culmea Stâncoasă, de valea Dălghiului, de cascada Urlătoarele, de Mâna Dracului, de Tesla sau Babarunca mereu ceva frumos îți răsare în fața ochilor.

  2. Cu toate că vremea nu a fost prietenoasă în totalitate a-ţi realizat o tură desebit de plăcută într-o zonă dragă multora şi într-o perioadă plină de spectaculozitate datorită rododendronului.Felicitări Gigi pentru voinţa de a scrie acest jurnal,un imbold pentru a merge în zonă şi altădată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.