Vârghiș, cheile Vârghișului … dacă încerci să pronunți aceste cuvinte, ți se împleticește limba-n gură la propriu. Acum niciun an nu auzisem de acest loc, iar după ce l-am descoperit, deși am promis „cuiva” că nu voi mai scrie jurnale, mi-am dat seama că aș fi prea egoistă, că este un loc magnific, care trebuie promovat, măcar în mica noastră familie a Mecanturiștilor (pentru acei care încă nu cunosc acest loc), este o zonă care are așa de multe atracții turistice îngrămădite într-un spațiu atât de restrâns, de parcă natura a vărsat cu găleata și a zis: „na, poate așa va mulțumesc pe toți”: copii, adulți, începători, muntomani înrăiți, fotografi, aventurieri, bicicliști, cățărători, speleologi, drumeți etc. .
În această vară, fiind în concediu cu copilul și soțul, am vrut să mergem la munte, unde să putem sta cu cortul. Dar am vrut un loc unde să fie și liniște, undeva unde nu am mai fost și dacă se poate să facem și ceva drumeții prin apropiere.
Până acum un an nu auzisem de acest loc, prin toamna anului trecut, pomenise cineva de o tura prin acest loc, dar din cauza ploilor și a vremii instabile s-a anulat. Așa am auzit prima oară eu de acest loc „Vârghiș”. Apoi, am citit jurnalele lui Alex despre zona aceasta și m-am decis să o vizitez.
Se spune că este cea mai frumoasa și spectaculoasă rezervație naturală din Ținutul Secuiesc (o rezervație de tip mixt care se întinde pe teritoriul județelor Covasna și Harghita) și se pare că ei încearcă să le rămână cunoscută doar lor. Cel puțin, mie personal, așa mi s-a părut, pentru că toți românii (secui) din aceia care au vorbit cu noi, după ce că abia rupeau câte două cuvinte în limba română, toți mă întrebau același lucru : De unde știți despre această zonă?
Ca poziţie geografică, aria Cheile Vârghişului se află în partea nordică a Munţilor Perşani şi este traversată de valea Vârghişului, ce izvorăşte din Munţii Harghita, Carpații Orientali.
Zona este considerată unul dintre cele mai spectaculoase obiective geografice de pe tot cuprinsul țării; rezervaţia este alcătuită din numeroase formaţiuni şi elemente geomorfologice săpate în calcare de râul Vârghiş pe o lungime de aproape 4 km: stânci de calcar, versanţi înalţi, verticali şi abrupţi din care izvorăsc pâraie de munte, turnuri de calcar (Turnul Porumbeilor, Turnul Csala), creste de calcar, doline, avene, grohotişuri şi, mai ales, peşteri (122 cartate) de importanță științifică și speologică.
Lanţul de peşteri ce se intind de-a lungul cheilor de aproximativ patru kilometri se întinde de-a lungul judeţelor Covasna şi Harghita. Aceste cavităţi sunt apreciate la nivel naţional şi internaţional prin faptul că în interiorul lor se află nenumărate valori arheologice, speologice, paleontologice, păstrate intacte în peşterile închise publicului larg, mai puţin în cele vizitate de turişti.Dar ceea ce mi se pare fascinant este ca aici gasim cea mai mare populatie de lilieci din tara noastra.
Cum ajungem ? Păi unii ar spune GREU, dar să nu exagerăm. Cu puțină răbdare și multă atenție se poate ajunge bine în aceasta zonă cu mașina, chiar la locul de intrare-n rezervație, unde este amenajat și locul de campare (dinspre satul Varghis). Există aici puncte de colectare deșeuri, chiar și toalete improvizate ca la țară.
Pe teritoriul rezervației poți să ajungi din trei direcţii:
– dinspre comuna Mereşti, de pe DJ 132, unde ai de parcurs vreo 7 km pe un drum forestier, dar apoi când te vei apuca de explorat va trebui să treci prin apă sau pe deasupra cheilor și vei fii nevoit/ă să mergi destul de mult pe traseu, până vei ajunge la zona unde sunt aglomerate obiectivele (și unde ai propriu-zis ce să vezi),
– dinspre comuna Vârghiş de pe DJ 131, așa cum am făcut noi, pe unde vei avea ceva mai mult de mers cu mașina (12 km), tot pe drum forestier, dar vei nimeri fix în zona atracțiilor,
– din direcţia Odorheiu Secuiesc – Miercurea Ciuc, prin Băile Chirui sau prin Băile Selters.
Alte căi de acces sunt: Drumul naţional DN13A Miercurea Ciuc – Vlăhiţa, de unde se intră în drumul judeţean DJ132 spre Lueta – Mereşti; Drumul naţional DN12 Sfântu Gheorghe – Bodoc, din care se intră, în partea stângă, pe drumul judeţean DJ122 spre Băţanii Mari -Biborţeni – Baraolt, de aici în partea dreaptă se intră în drumul judeţean DJ131 spre Tălişoara şi se ajunge, apoi, în satul Vârghiş.
Noi am ales sa mergem dinspre Vârghiş, tocmai cum v-am spus, căci ajung mai aproape de intrarea în chei. Din sat se face stânga dacă vii dinspre Vlahița pe un drum de aproximativ 12km, care din păcate îți dă dureri de cap. Este un drum forestier pietruit, care l-am parcurs cu Loganul în aproape o oră. Dar încet și cu grijă, îl poate parcurge orice mașinuță. După ce intri din sat pe drumul forestier, la aproximativ 10 km se face iar stânga și se mai merge încă maxim 2 -3 km până la locul de campare. Intersecția este semnalizată cu un panou .
În zonă există trasee marcate (pe drumuri forestiere, cu bandă albastră), vizitarea Cheilor realizându-se contra cost: 2 lei/adult, 1 leu/elevi şi studenți, 5lei/campare/zi.
Traseele marcate:
– cruce albastră (trece prin chei și prin apă) dar sunt amenajate podețe și nu mai e cazul sa treci prin apa la propriu) – traseul principal;
– bandă galbenă (se intersectează cu marcajul cruce albastră, undeva pe la jumătatea cheilor și e recomandat dacă vrei să vezi cheile de la inaltime);
– punct roșu (merge pe deasupra cheilor și e cea mai rapidă cale spre Merești, dar ratați parcurgerea cheilor propriu zise, podurile si mai ales peşterile).
Traseul cruce albastră
Intrarea în chei și primul pod amenajat unde un panou drăguț te avertizează de localnicii pădurii: urșii!
Cum treci primul pod te întâmpină un prim panou educativ, din multele panouri care le întâlnești pe tot parcursul traseului, ne prezintă ca un ghid imaginar, obiectivele turistice, istoria, fauna și flora rezervației. Din acest punct de vedere pot spune că am fost plăcut surprinsă acest traseu turistic fiind foarte bine întreținut.
Aici se găsește și un izvor, dar vă trebuie un recipient, este ca un ochi de apa, nu-l vizualizezi până nu te postezi în dreptul lui.
După nici 5 minute de mers , urmează un al doilea pod, la capătul căreia, copilul meu a descoperit niște urme de „urs”, dar nu înainte de a te strecura printr-o porțiune stâncoasă, parcă să mai rupă din monotonia drumului.
Urmele ursului…
Traseul continuă apoi lin cu peisaje spectaculoase, întâlnind un loc unde se antrenează alpiniștii .
Drumul șerpuiește ușor, ajungând la al 3 lea pod, cam după încă vreo 15 minute de mers, dar înainte de a-l traversa, pe partea stângă se zăreşte prima peştera, Peştera Șura Cailor.
Pare banală, cu o intrare mare și întunecoasă, ca oricare alta și nu-i cine știe ce când intri în adâncurile sale, dar când faci cale-n toarsă spre ieșire, o priveliște neașteptată te surprinde.
Peştera Șura Cailor
Ieșind din această peșteră nu ne grăbim să traversam al treilea pod, ci facem cumva și urcăm pieptiș, pe lângă ea şi încercăm să ajungem deasupra ei, unde întalnim Peștera Gaura Tătărilor, care este considerată pe bună dreptate de mulţi dintre cei care au străbătut-o, una dintre cele mai înspăimântătoare și ciudate peşteri din România . Ciudată mai este uneori natura!
Cu cât te apropii mai mult, cei doi ochi întunecoşi de stâncă par a te atrage într-un vârtej de trăiri şi senzaţii, unde linia dintre realitate și imaginație este atât de subţire, încât nu-ţi este greu să o treci.
Podul 6
Plictisiţi de mers, hotărâm să ne întoarcem înapoi aproape de podul 4, unde era un indicator: bandă galbenă, ce ne duce, urcând binişor, cam jumatate de oră într-un punct belvedere, deasupra cheilor Vârghişului . La un moment dat chiar întălnim şi o porţiune cu lanţuri care nu-şi au rostul , dar mă rog, cine sunt eu să judec?
Punctul belvedre , de unde ai o priveliste la 360 grade
Priveliste de la inatime, peste chei
Vă imaginaţi, toamna, ce spectacol de culori vor fi!!!
Cam asta a fost plimbarea noastră în cheile Vărghişului, ne retragem la cort unde juniorul îşi primeşte relaxarea bine meritată.
Ce să spun, aceste chei m-au fascinat atât de mult, că mi-ar plăcea să realizăm aici, cândva o tabără pentru juniori sau poate acest loc ar putea fi viitorul loc al întâlnirii anuale a mecanturiştilor.
La revedere!
Text si foto: Daniela Spinache
Frumoasa zona si frumos jurnal! Te imbie sa-ti pui bocancii in picioare si rucsacul in spinare cu ceva merinde si sa purcezi la plimbareala. Felicitari pentru inca o iesire in natura reusita si la cat mai multe jurnale!
Felicitări Dana! Mi-a plăcut jurnalul tău. Cât mai multe ture iți doresc și tot pe atâtea jurnale.
Numai bine!
Felicitari! Frumoasa prezentare a zonei.
Bravo Dana, mă bucur că în tot ceea ce faci pui mult suflet şi mereu împarţi câte ceva şi altora din experienţele tale!
ce frumooooos! imi doresc si eu tare mult sa le descopar. poate se va face o tura prin zona si voi putea merge si eu.
bravo, surioara ! felicitari pt imagini si descriere si mai ales pt ca le-ai descoperit si imparti cu noi incantarea voastra .
pupici.
Miha
Multumesc tuturor pentru felicitari si incurajari .
Un jurnal plin de frumoase descreri, ale caror frumuseti chiar doream sa le vizitez demult .FELICITARI DANA SPINACHE ne-ai purtat printr-o lume mirifica pe care dorim s-o descoprim si noi .
Costel Popa !
Mi-ar placea si mie sa particip la o tabara, fie ea si de juniori, in Cheile Varghisului, si doar pentru a avea pe Dana ca ghid.
Foarte frumoase fotografiile si descrierile din jurnal! Felicitari!
Felicitari!!!Ma bucur sa revad fotografiile acestor locuri frumoase unde ne-am dori (noi doua :)) sa organizam urmatoarea tura ,,Suflet de copil”Ma bucur ca mereu impartasesti cu noi din aventurile tale si imi doresc ca niciodata sa nu renunti la aceste jurnale care duc cititorul, chiar si pentru cateva momente, prin locuri cunoscute sau necunoscute de el.Cum ar fi oare viata fara aventuri, chiar si imaginare??? Nu vreau sa stiu…
Dana, daca n-ai fi scris jurnalul, eu n-as fi aflat acum despre Cheile Varghisului. Multumesc ca te-ai hotarat sa o faci si sa ne impartasesti si noua acest traseu minunat!
Mi-a placut ca ne-ai oferit exact drumurile cum putem ajunge acolo, mi-au placut si pozele si felul in care ai descris traseul!
Felicitari pentru jurnal!
Bănui că în jurnal n-au putut încape toate trăirile intense şi bucuriile de a admira aceste frumuseţi.Chiar şi aşa, jurnalul oferă o lectură incitantă care te face să-ţi planifici o tură în zonă.Şi cîte noi frumuseţi vor fi descoperite la o cercetare mai atentă a zonei.Felicitări şi continuă cu noi jurnale.Merită.
Multumesc tuturor!Cuvintele voastre nu fac decat sa-mi confirme ca am facut bine ca am scris acest jurnal, pe care-l tot aman de 2 luni. Sotul ma cearta ca dau din casa,dar zona este asa de „mai mult decat surprinzatoare”!
Adriana,sa avem sanatate si timp si la vara vom reusi sa ne indeplinim visul! Promit!
Dnul Cepoiu,reusiti sa starniti omul!
Dnul George, va doresc multa sanatate si sa va vad cat mai sus pe acele staci in tricoul portocaliu.
Carmen,asta mi-a fost intentia,sa promovez zona,cat din partea ta tot astept momentul in care sa citesc un prim jurnal al tau ! Curaj !!
Dana S
Cat a durat traseul dus intors ?Planuiesc o iesire in zona si vreau sa stiu daca mai am timp si de altceva.Multumesc
cam 2-3 ore cu pauze ptr. obiective
Multumesc DANIELA S pentru jurnal .Am un dor sa revad aceste locuri intradevar impresionante. Sa fie 4 sau 5 ani de cand le/am parcurs . Te impresoineaza multimea reliefului carstic in versantii abrupri ai cheilor. Am revazut podetele,dar timpul nu mi/a permis sa ajung decat pana la pestera mare de la Mereni.Desi se ajunge cu rabdare ,trebuie sa fac toate podetele si traseul de belvedere.Multumesc.
Dar de ce scrii „românii (secui)”?
Secuii nu sunt români! Chiar tu zici că nu știau românește 🙂
Deorece informatiile din acest jurnal mi-au fost foarte utile, as adaugă o infomatie legata de accesul către aceste chei. Drumul forestier care pleacă din satul Varghis era asfaltat(nu in totalitate, ~10 km) la finalul lunii septembrie 2015. Este îngust dar sunt multe refugii.
Poteci însorite va doresc si cat mai multe jurnale din care sa ne inspiram!
Am fost si eu la sfarsitul lui august 2015 si intr-adevar drumul dinspre Varghis spre chei este asfaltat cca 10,5 km dupa care mai sunt inca 2 km de drum forestier infect.(când am fost eu inca se mai lucra fiind drumul f. ingust a trebuit sa astept dupa o basculanta cu pietris cca 30 minute).
Multumesc pentru informatiile din jurnal !
Ma bucur ca v-a placut si ca v-a fost util, prin detalii, jurnalul meu ,va invit sa cititi si alte jurnale ale asociatiei noastre.
Carari insorite!
Bravo Daniela! Bravo Mecanturist!!
Iata ca initiativa lui Horia, din 1977, crearea clubului Mecanturist, a dat roade minunate.
Sunt aproape 40 de ani de atunci!! Ce timpuri fabuloase!
Am fost cu Horia Axinte, in vara lui 1977, in Retezat. Eu, ca brasovean, mai deprins cu mersul pe munte, Horia, ca galatean, atunci a facut cunostinta mai serios cu FASCINANTA LUME MONTANA!
A ramas profund impresionat si, in toamna, a initiat fondarea MECANTURIST-ului.
In cheile Varghisului am fost prima data in anul 2000, dupa parcurgerea integrala a culmii muntilor Persani. Aratau mai rau ca acum. Prima punte se mai tinea doar intr-un cablu, iar din a doua punte mai ramasese numai un cablu, spanzurat la 3 metri deasupra albiei Varghisului …!
Referitor la popularizarea zonei, as vrea sa te contrazic putin, Daniela.
Site-ul http://www.visitvlahita.ro/ in limbile romana, maghiara, engleza, franceza si germana, descrie traseele turistice din zona. Exista si un punct de informare turistica, pe DN13A, la 2 km de Vlahita, si un infochiosc turistic.
Jurnalul tau este foarte bun, cu multe poze si indeamna la drumetie.
Mi s-a facut si mie dor de superbele chei ale Varghisului. Va fi a doua drumetie din aceasta primavara, probabil sambata, inainte de Pasti.
Prima iesire a fost in muntii Grohotis, un traseu aproape neumblat de turisti: Traisteni – valea Negrasului – piscul Cainelui – muntele Radila Mica – vf. Radila Mare (1.490 m).
2017 Acum am vazut si eu jurnalul. In mai voi merge. Multumesc
Secuii nu sunt români . Ăia au istoria lor ,imnul lor, tradițiile lor,steagul lor , doar cetățenia este română . Am trăit mulți ani printre secui, ei vorbesc o maghiară cu un dialect mai vechi ( de aceea nu le înțeleg cei din Ungaria). Majoritatea aunt oameni cumsecade .
Salut am fost in zona prin 2008 si as vrea sa merg si vara aceasta dar nu stiu cum e situatia cu ursii? Stie cineva? E problema cu ei sau se poate merge fara probleme?
Eu am fost sambata si nu am intalnit nici un urs. Mergi cu incredere. Este foarte multa lume .