Ţara de dincolo de munte (2): biserici fortificate din Transilvania

Dacă în călătoria de acum trei ani din Ardeal remarcam mai întâi neorânduiala reliefului de aici, dar şi nehotărârea Râului Buzău, care curgea pentru început spre nord, ca după aceea să străbată munţii şi să ia drumul sudului, de aceasta dată aveam să fiu uimit doar de civilizaţia, aproape apusă, a şasilor din colţul de sud-est al Transilvaniei, de bisericile lor fortificate, care nu semănau cu cele din Prahova mea şi cu atât mai puţin cu cele din Dobrogea asta atât de dragă mie.

Am plecat din Predeal şi, după ce am trecut chiar de două ori muntele, odată pe la Pârâul Rece şi a doua oară pe la Poiana Marului, din ŞINCA VECHE ne-am abătut pe la Biserica rupestră din marginea satului.

Rudimentarul lăcaă de cult mai poarta denumirea de ,,Templul Ursitelor”, un loc de reculegere care, prin energiile sale telurice, ar înlesni îndeplinirea unor dorinţe.

Aşezământul rupestru e format din mai multe încăperi săpate în gresia Dealului Pleşu.

O galerie verticală comunică cu partea de sus a versantului, astfel încât razele de lumină cad în diferite unghiuri chiar pe unul din cele două altare.

Despre istoricul acestor locuri se iau în discuţie presupuneri că el ar funcţiona religios de peste 7 000 de ani, ori doar din anii 1 700, când creştinii ortodocşi din Ardeal erau prigoniţi de împărăteasa Maria Tereza, care intenţiona catolicizarea lor.

De la versantul cu grote, protejat acum de un acoperiş, urcăm unul din numeroasele şiruri de trepte amenajate cu crengi de salcâm.

Gardurile din nuiele din alun şi un izvor care răcoreste locul, îmbină religiosul cu rusticul unei pensiuni de munte.

Aceeaşi impresie ne lasă şi clădirea mai nouă a ,,Casei de Creaţie”, obiectiv restricţionat, care ţine de mânastirea de maici din apropiere.

În localitatea Şercaia ieşim în drumul Braşov-Sibiu şi odată ajunşi în oraşul Făgăraş, trecem pe lângă zidurile cetăţii şi trecem podul de peste râul Olt.

Regiunea geografică dintre cursurile Oltului în sud şi cel al Târnavei Mari în nord poartă numele de Podişul Hârtibaciului.

În acest perimetru din sud-estul Transilvaniei intenţionăm să vizităm câteva din cele peste o sută de biserici evanghelice fortificate care aparţin saşilor transilvăneni.

Documentarea prealabilă ne-a abatut atenţia şi spre un fenomen geografic de pe malul drept al Oltului, şi anume MOVILELE DE LA ŞONA.

Se vorbeşte mai mult despre misterele celor 8 ridicături de pământ şi mai puţin de fenomenul geologic în sine.

Astfel că am pornit să descoperim piramidele mistrioase, mormântul lui Decebal, sanctuarele dacice etc.

Am mers circa 5km pe malul Oltului, spre amonte, pe un drum pietruit, afectat grav de precipitaţiile de săptămâna trecută.

Şona e un sătuc atât de mic, încât abia la capătul lui am găsit un loc în care să putem întoarce maşina.

Cele două şiruri de piramide sunt situate la circa 1km deasupra satului, dar peste doar câţiva paşi ne-am trezit într-o mare nesfârşită de noroi.

Nu mi-am putut imagina că poate fi undeva atât de mult noroi…

Dealtfel acest aspect al locului vine şi el să facă înţeles fenomenul geologic al acestor movile.

Versantul estic al Dealului Şes este format din argile impermeabile.

Dealungul erelor geologice, torenţii puternici din Munţii Făgaras au adus mari cantităţi de aluviuni la vărsarea lor în Olt, reuşind în timp să mute cursul râului tot mai spre Dealul Şes de care am amintit.

Rezultatul a fost că panta dealului a tot crescut, iar argilele impermeabile au favorizat masive alunecari de teren.

Chiar dacă aceste fenomene s-au produs acum 12 000 de ani, la o privire mai atentă, se observă şi acum chiar locul de desprindere a alunecării din versant.

Eroziunea diferenţiată a fost cea care a dus la fragmentarea frontului de alunecare, rezultatul fiind aceste ,,glimee” pe care le vedem noi acum.

Separarea movilelor una faţă de alta nu s-a dus până la capăt, astfel că acum ,,gurguiele” mai sunt legat între ele prin punţi de circa 2m înălţime.

Vedere spre nord, de pe cea mai înaltă dintre movile.

Satul Şona văzut de pe una dintre cele 8 glimee.

La întoarcere am încercat să ţinem muchia dealului, dar asta nu ne-a scăpat de noroiul atotcuprinzător, astfel că la maşină nu am putut decât să ,,sigilăm” ghetele în saci menajeri, urmând să le curăţăm de noroi abia acasă.

Pe drumul de întoarcere spre Făgăraş a trebuit să mai aşteptăm un timp până ce un excavator a curăţat un podeţ înfundat, care refula peste drum.

Ceva mai jos am oprit să vedem lunca inundată a Oltului.

Reveniţi în cartierul făgărăşan din dreapta Oltului, prindem un drum în serpentine, care ne urcă pe Dealul… Galaţiului (!).

Locurile sunt încântătoare, cu numeroase stupine la marginea pădurilor de salcâmi înfloriţi.

Pe culme ne riscăm să coborâm în roiurile de albine, si doar pentru a citi panoul care ne informeaza că suntem exact în punctul geografic din mijlocul ţării…

Prima localitate întâlnită e satul ŞOARŞ.

Săsescul ,,Scharosch” a fost întemeiat încă din sec.11, când vreo 30 de saşi au ridicat aici mai multe gospodării şi o bazilică.

Biserica evanghelică fortificată pe care o vedem noi astăzi a fost ridicată în anul 1449.

Fortificaţia din ziduri de incintă adăugată ulterior are 6 turnuri, din care cel cu clopotniţă are şi drum de strajă perimetral.

Noi am găsit lăcaşul în febra pregătirilor pentru sezonul de vacanţe. În aşteptarea turiştilor se repara poarta de intrare, se cosea iarba din curte, se tencuia peretele afectat de scurgerile de ploaie.

Domnul Klauss coordonează lucrările, iar nouă ni-l dă pe Petru să ne deschidă biserica.

Intrarea se face urcând scările unuia dintre turnuri, uşa de intrare dând sus, în zona corului, în dreapta orgii, de unde facem şi noi fotografia.

Altarul baroc este opera pictorului sibian Martin Stock şi este din 1745, la fel ca amvonul.

La 1774 este adusă o orgă de la biserica din Cincu, iar cea din prezent e realizată în 1912 la Braşov.

Aruncăm o ultimă privire spre Biserica din Şoarş.

După care mai mergem şi prin sat, să vedem casele săseşti.

Turnurile bisericilor fortificate se văd cu mult înainte de a ajunge în localitate, lucru care naşte în călător o bucurie şi o nerăbdare a descoperirii.

În RODBAV nu găsim pe nimeni pe care să întrebăm cum ajungem la biserica din deal, aşa că prindem o potecă înierbată  printr-o livadă de pruni.

Aici găsim biserica parăsită şi tot locul năpădit de iarba de un metru.

Pentru început găsim poarta încuiată, astfel că mai întâi facem un tur exterior al incintei.

Fotografiem turnul dinspre cimitirul părăsit în anul 1940.

Reuşim să pătrundem în curte şi să dăm roată bisericii.

Biserica din Rodbav este atestată documetar din anul 1771, e fiind ridicată pe locul uneia mai vechi, din sec.13, care şi aceasta, la rândul ei, a fost înălţată pe temeiliile unei bazilici romanice.

Gustul neîmplinirii cu care am plecat de la Rodbav (a nu se confunda cu biserica de la Rotbav, de lângă Braşov), avea să ne fie îndulcit de ce aveam să descoperim la CINCU.

Localitatea e atestata documentar din anul 1329, iar în 1474 devine centru administrativ al Scaunului Cincu.

Biserica masivă, monumentală, se află pe o colină mai înaltă din zona răului Hârtibaciu.

Telefonăm la numărul lasat pe uşa bisericii şi în câteva minute vine o fată cu bicicleta să ne deschidă.

Tabloul central al altarului îl prezintă pe Toma Necredinciosul. Altarul este realizat în anul 1524 de pictorul sibian Vicentius.

Interiorul e compus din patru nave.

Naosul are o elegantă arhitectură în stil gotic, cu arcade în formă de romb dispuse pe cupolă.

Orga şi corul din spatele navei centrale au dimensiuni monumentale.

La nivelul corului, dar deasupra navelor laterale, se află o bogată colecţie de documente şi hărţi vechi.

Orga are pe ea partitura şi nu aşteaptă decât ca cineva să-i umfle foalele…

Naosul şi altarul vazute de la balconul cu orga.

Odată cu părăsirea localităţii Cincu trecem din judeţul Braşov în Sibiu şi vedem de departe turnurile şi bastioanele bisericii fortificate din MERGHINDEAL.

Deosebirea dintre cele două denumiri ale întăririlor unei cetăţi este că ,,turnurile” sunt dealungul unor ziduri de apărare, în vreme ce ,,bastioanele” sunt situate totdeauna la colţurile împrejmuirii.

Localitatea Merghindeal (Mergenthal în germană) este atestată documentar din anul 1336, cu toate că biserica e ridicată încă din a doua jumătate a sec.13.

Văzându-ne că dăm ocol zidurilor şi că dorim să pătrundem şi în curte, o doamna de la o casă din vecini ne asigură că va vorbi dumneaei la telefon cu custodele aşezământului.

Auzim ca vorbeşte în germană, şi până să vină cineva să ne deschidă, aflăm că dumneai e nemţoaică născuta la Stuttgart, dar din părinţi saşi, care au locuit chiar aici, lăngă biserică, iar acum familia vine în fiecare vară în vacanţă la Meghindealul de care s-a îndrăgostit din copilarie.

Intrăm mai întâi în curtea interioară, dupa care ajungem şi în biserică.

Altarul în stil baroc îl reprezinta pe Isus răstignit.

Corul şi navele laterale sunt construite pe vechile ziduri ale unei bazilici romanice, aspect care e reliefat şi de arcadele semirotunde, greoaie, specifice acestui stil arhitectonic.

Turnul clopotniţei are trei etaje, la cel din mijloc aflându-se mecanismul vechi al orologiului.

Urcăm în clopotniţă şi ne bucurăm de privelistea desfăşurată dealungul întregii văi.

Clopotele sunt vechi, de la ele dându-se alarma şi în anul 1599, când armata lui Mihai Viteazul a devastat aşezarea.

Localitatea DEALUL FRUMOS (Şulumberg) e atestată documentar din anul 1280.

Tot cam din acea vreme este şi biserica evanghelica fortificată.

Fortificaţia are o formă poligonală complexă, ea fiid realizată la începutul sec.16.

Turnurile şi bastioanele au o forma aparte, cu o şarpantă dreaptă spre exteriorul zidurilor.

În această şarpantă vedem lăcaşurile înclinate pe unde se arunca apa fiartă şi smoală topită asupra asediatorilor.

Pe una din laturi este ridicată o locuinţă. Când am vizitat noi localitatea, de aici plecau spre Germania un grup de copii ce-şi petrecuseră în clădirea din incinta fortificaţiei vacanţa de Rusalii.

Motiv pentru care nimeni nu a avut timp să ne conducă şi pe noi în biserică.

Trecem peste dealul împadurit care a dat numele localităţii vizitate şi pătrundem în valea largă a Hârtibaciului.

Băgăm de seamă că aici râul curge de la est la vest, iar în partea cea mai deschisa a văii se află oraşul AGNITA.

Lăsăm maşina lângă primărie şi trecem râul pe o pasarelă pietonală.

În faţa bisericii fortificate se deschide Piaţa Georg Daniel Teutsch, un episcop şi istoric sas din regiune.

Încă de la începuturi localitatea s-a dezvoltat puternic datorită numeroaselor bresle de meşteşugari.

Dealtfel renumele croitorilor, tăbăcarilor şi cizmarilor s-a păstrat pâna în zilele noastre.

În anul 1448 Iancu de Hunedoara ridică aşezarea la rangul de târg şi dă dreptul judecătoriei locale de ,,ius gladii” adică de a pronunţa sentinţe la moarte.

Vom învăţa că dreptul acesta la judecată acordat unei comunităţi era reprezentat şi prin faptul că turla bisericii avea patru turnuleţe mai mici împrejurul turnului principal.

În fotografie se vede un bastion dintr-un capăt al zidurilor de incintă.

Un alt bastion a rămas izolat în colţul de nord-vest.

PELIŞOR e o localitate maruntă, cu casele doar de o parte şi de alta a drumului principal.

Biserica fortificată se vede frumos înălţată pe deal, în schimb nu reuşim să găsim nicio cale de a ajunge până la ea.

În cele din urmă ne luăm inima în dinţi şi trecem prin curtea unui ,,castel” singuratic şi la fel de misterios ca biserica părăsită.

Găsim zidurile de incintă ale fortificaţiei năpădite de vegetaţie.

Pătrundem cu atenţie printr-o poartă boltita dinspre partea de nord a zidurilor. Pe culoarul de sub clopotniţă zac în devălmăşie un car cu roţi de lemn, mai multe coşuri de răchită… Ba chiar şi o sanie de lemn, pentru atelaj cu cai, rezemată de o grămadă de ţigle, probabil căzute de pe un acoperiş şi puse cumva la păstrare.

Călcăm cu atenţie, căci un pod de scânduri par să acopere o ,,trapă-capcană”, de parcă am fi într-o povestire cu Contele de Monte-Cristo…

Găsim biserica părăsita şi îngropată şi ea în tufe de soc şi lemn câinesc.

La întoarcere vedem că soarele şi-a îndulcit lumina spre asfinţit.

Trecem din nou peste un deal împădurit şi din drumul spre Mediaş ne abatem spre stânga, pe o vale deosebit de pitorească, cu pădure de salcâmi înfloriţi mai pe laturi şi cu eşarfele diferit colorate ale unor culturi agricole întinse peste dealuri, dar paralele cu firul văii.

După mai puţin de 2km ajugem în micuţa localitate ALMA VII.

Biserica fortificata se ridică impunătoare pe dealul de dincolo de firicelul de apă pe care îl traversăm pe un podeţ.

Localitatea e foarte veche, e fiind deja atestată documentar încă din anul 1263.

În anul 1589 principele transilvaniei, Sigismund Bathory, acorda localităţii rangul de ,,oppidum” şi dreptul de a organiza două târguri anuale, (probabil gen Antold ori Fânfest).

Din mareţia de altădată nu a mai rămas decât zidurile impunatoare ale fortăreţei.

Urcăm o alee cu trepte de beton şi în partea cea mai de sus a dealului descoperim o şcoală renovată, dar cu ferestrele zidite…

Atât biserica cât şi fortificaţiile se găsesc acum în plină renovare, porţile fiind blocate de schele şi materiale de construcţie.

Ne bucurăm totuşi să facem câteva fotografii din exterior, cu cladirile cu un cert aspect medieval.

Dintr-un alt unghi vedem că pe unul din turnuri şi-a făcut cuib o barză…

De la Alma Vii revenim la drumul spre Mediaş şi pe seară ajungem în localitatea MOŞNA.

Aşezarea este atestată documentar din anul 1283. Moşna a fost la mare concurenţă cu alte două localităţi, Mediaş şi Biertan, pentru a deveni reşeninţa zonei săseşti numită ,,Cele Două Scaune”. Fiind mai avută şi reuşind construirea unei biserici şi mai măreţe, demnitatea de reşedinţă, dar şi scaunul episcopal avea să îi revină Biertanului.

Noi ajungem la Moşna în faptul serii, dar doamna Maria, custodele aşezământului, ne invită politicoasă, ca oricare sas întâlnit peste zi, să vizităm biserica fară nicio grabă, căci dumneaei locuieşte în incintă şi nu are program cu oră de închidere.

Biserica e printre cele mai frumoase biserici gotice târzii, construită între anii 1480-1486 de către renumitul pietrar sibian Andreas Lapicida.

Scara exterioară, care duce la nivelul corului.

Biserica este deja renovată şi se doreşti înscrierea şi acesteia în Patrimoniul Universal UNESCO, alături de suratele ei de la Biertan, Sighişoara, Viscri, Prejmer, Dârjiu, Câlnic, Saschiz, Valea Viilor.

Biserica este formată dintr-o hală cu trei nave, boltită cu nervuri în reţea.

Secretul bisericilor construite în stil gotic este că svelteţea interiorului şi arcuirile de piatră în reţea romboedrică, dau impresia că acestea plutesc la mare înălţime şi că sunt uşoare.

Adevărul este că aceste structuri fine sunt dublate la exterior de contraforţi masivi şi puternici, care preiau mare parte din eforturile structurii.

Mai mult, o particularitate a structurii bisericii de la Moşna este aceea că stâlpii interiori de susţinere sunt vizibil înclinaţi spre afară, şi asta pentru a prelua o parte din greutatea tavanelor navelor laterale.

Altarul bisericii.

Chiar dacă aici se mai ţin slujbe de duminică ori de sărbători mai mari, ansamblul e un adevărat muzeu.

Aici avem Înscrise numele pastorilor ce au slujit la Moşna încă din anul 1544 şi până la 1927.

Prinţul Charles, cel care şi-a legat numele de biserica de la Viscri, a venit pentru prima dată în Transilvania chiar aici, la Moşna.

La sfârşitul vizitei îndrăznim şi mai mult şi cerem gazdei îngăduinţa să înnoptăm în curtea exterioara a bisericii, căci avem pregătită maşina cu tot ce trebuie pentru dormit.

De la o vorba la alta aflăm că bisericile din Mediaş şi Ighişul Nou, cu care vroiam să continuăm a doua zi, sunt în renovări şi e foarte posibil ca să le gasim duminica închise, recomandarea săsoaicei fiind să mergem mai bine pe la Richiş şi Biertan.

Apoi se înfiinţează Andreas, nepotul din Germania al doamnei Maria şi continuăm mai departe vorbăria cu el…

Îmi povesteşte că e anul II de liceu, la Frankfurt şi vine la Moşna în toate vacanţele. În România cunoaşte doar Braşovul şi Costineştiul, iar de Galaţi ori Dobrogea nici măcar nu a auzit.

Terminăm berea, mergem să udăm sera cu roşii şi e foarte încântat când îi povestesc despre Imperiul bizantin, despre popoarele migratoare, Mihai Viteazu şi de ce se numară anii ,,după Hristos”.

Revenim la maşină, mai aduce şi el doua beri, îl fascineaza ce-i povestesc eu despre Dunăre, Dobrogea şi Deltă (Adriana deja doarme, e trecut de miezul nopţii).

Ajungem la Transilvania, la Moşna şi insistă să mergem în Turnul Slăninii, pentru a gusta din şuncile pe care custodele le agaţă acolo de grinzi, spre deliciul turiştilor japonezi, dar mai ales germani..

Urcăm scările mai mult prin întuneric şi băgăm de seamă că suntem urmăriţi îndeaproape…

Dimineaţa ne luam ,,la reverede” de la gazde şi pornim pe răcoare spre Richiş.

Oprim miraţi: în ,,Germania” asta se circulă pe partea stângă?!…

La RICHIŞ pătrundem în curtea interioară a bisericii fortificate şi sunăm la numarul de mobil afişat pe uşă.

Ne răspunde o voce de doamna foarte bătrână şi foarte nemţoaică,dar care se scuză că nu poate să vină să ne deschidă: e slujbă la Biertan şi dumneaei trebuie să mearga acolo negreşit…

Ne mulţumim să pozăm biserica doar din exterior.

Vedem că e vorba de o hala cu trei nave, cu clopotniăă separată şi fară ,,drum de strajă” sub acoperiş.

La BIERTAN ajungem pe la 9,30 şi de la casa de bilete ni se spune că trebuie să aşteptăm până după ora 11,00, când se va termina slujba de duminică.

Ne rugăm să fim lăsaţi să participam şi noi la slujbă, dar suntem refuzaţi, căci noi, turiştii, nu avem răbdare, nu stăm locului, facem poze şi deranjăm…

Prominem că vom fi mai cumniţi decât sfinţii din icoane şi… suntem lăsaţi să intrăm.

Localitatea Biertan e atestată documentar din anul 1224, fiind printre primele aşezări săseşti din Transilvania.

După cum aminteam, în anul 1283 Biertanul se afla în competitie cu Mediaşul şi Moşna pentru a obţine centrul administrativ al celor ,,Două Scaune”.

În anul 1397 este atestat ca cetate, cu trei rânduri de ziduri de apărare.

Vedere dinspre nord.

Cele trei rânduri de ziduri şi curţile inerioare astfel formate se văd cel mai bine dinspre sud-vest.

Actuala biserică e din 1486-1524, fiind construită în stilul gotic târziu. Are trei nave de înălţim egale şi un altar impunator, poliptic, adică cu mai multe icoane. Acesta e realizat la Viena în anul 1483.

Interiorul bisericii îmbină stilul gotic cu cel al Renaşterii.

Tavanul este realizat dintr-o fină reţea romboedrică de arce de piatră.

Între 1572-1867 Biertanul a fost sediul episcopatului săsesc.

În prezent biserica e renovată doar în parte, dar aici se oficiază şi în prezent slujbe de duminică.   …Şi botezuri, după cum aveam să vedem cu ochii noştri.

Slujba s-a ţinut în limbile germană şi româna de către un pastor care a tot predicat din vreo patru locuri de pe ,,scenă”, chiar şi din amvon, lucru care se face doar la ocazii mai speciale…

Atmosfera era înălţătoare, cu cântecul grav la orgă, dar şi cu răspunsurile în germană ale corului format ad-hoc, dintre cei din sală.

Am înţeles că numerele afişate încă de la început pe o tablă din partea dreaptă a naosului reprezintă pasajele din cartea cu cântece care vor fi interpretate de organist şi de cor.

În partea a doua am asitat la botezul a patru tineri de circa 16 ani, trei băieţi saşi, cu nume nemţeşti, şi Petruţa, care era foarte emoţionată la întrebarile la care au trebuit sa răspundă, pentru a arăta asistenţei ca sunt bine pregătiţi pentru a deveni creştini luterani.

La sfârşit am fost invitaţii de vecinii de bănci să mergem şi noi să ne împărtăşim. Au spus ca nu importă că suntem ortodocşi, şi că pastorul a fost bucuros de participarea noastră…

Aşa că am îngenunchiat pe un piedestal din faţa altarului şi am primit cuminecătura, sub forma unui disc subţirel, dar şi câte o înghiţitură de împartăşanie dintr-un potir aurit.

La sfârşit am ocolit cu toţii prin spatele altarului (şi femeile), iar eu nu m-am putut abţine să nu-mi fac o cruce mare cu faţa la rasărit…

Cei patru tineri, la ieşirea din biserica, cu ,,Cerificatele de botez” în mână.

La ieşirea din biserică am avut satisfacţia să fim priviţi cu admiraţie de italienii şi japonezii coborâţi din două autocare pentru a vizita acest renumit obiectiv din Patrimoniul cultural universal UNESCO.

Bastionul estic, cel care a fost folosit drept carceră pentru soţii care doreau să se despartă.

Legenda spune că din cele aproape o mie de cupluri care au trecut pe aici, care erau nevoite să împartă un singur pat, un singur blid şi o singura lingură, doar unul singur a rămas neclintit în decizia sa…

Mai în spate se vede bastionul sudic, cu drum de strajă sub acoperiş.

O privire asupra Biertanului de la înălţimea celei de-a treia curţi. În spate se vede bastionul de nord, şi el cu drum de strajă sprijinit pe console de lemn.

Un bastion cu intrare atât la parter, cât şi la etajul al doilea.

O privire spre satul Biertan, dinspre partea de nord-vest a fortificaţiei.

Localitatea a fost devastată în anul 1704 de cetele de curuţi, acei haiduci, ori tâlhari, de care nu era străin nici numele lui Pintea.

La uşa sacristiei se află un mecanism de încuiat care are în componenţă 19 încuietori.

Cum eu nu am fotografie cu această minune a tehnicii, minune realizată de meşterii germani din Biertan în anul 1515 şi premiată la Expozitia Mondială de la Paris din anul 1900,  pun alăturea un linck pentru o altă descriere a Biertanului, unde se poate vedea şi încuietoarea:

Poveşti cu biserici săseşti: Biertan

La plecare coborâm scara acoperită de lângă Bastionul Paznicului. Locul ne aminteăte de scara acoperită din Cetatea Sighişoarei, dar şi de scara de lemn pe care se coboară în Salina Praid.

Din capătul de nord al Biertanului facem dreapta şi un drum îngust ne duce spre satul COPŞA MARE.

În vârful unui deal împădurit oprim la umbră şi pregătim masa, în cântecul cintezelor şi al altor neamuri de pasărele.

Din deal drumul coboară drept şi foarte abrupt, dar avem încredere în maşină, care s-a dovedit cu amortizoare potrivite pentru drumurile din aceste părţi de ţară.

Dealtfel am observat că prezinta interes turistic doar bisericile fortificate notificate în lista UNESCO, acestea fiind legate prin drumuri mai bune, potrivite şi pentru autocarele cu străini.

Biserica fortificată de la Copşa Mare (dealtfel un sătuc foarte mic) văzută dinspre sud.

O familie locuieşte în incinta fortificaţiei şi mezinul vine să ne deschidă uşa de la intrarea în biserică.

Zidurile bisericii sunt lucrate grosier, din piatră de râu.

Din pronaus trecem în naos pe sub o arcadă masivă.

La bază zidurile sunt cu arcade greoaie, rotunde, romanice, în schimb arcadele tavanului sunt în stilul svelt al goticului.

Altarul are 6 coloane albe ce sprijină o bolta în stil baroc.

Altarul ,amvonul şi orga sunt relativ noi, de pe la 1800, în schimb se observă că localnicii care au folosit biserica, dealtfel veche din sec.13, au avut o stare materiala relativ modestă.

Sau poate că e doar gustul nostru pervertit de minunăţiile văzute la Biertan?…

Case săsesti de pe strada principala din Copşa Mare, peste drum de biserica fortificată.

Revenim în Biertan şi ne întindem la drum pe malul stâng al pârâului Vale, spre DN14 Mediaş-Sighişoara.

Înainte de intersecţie ajungem în localitatea ŞAROŞ PE TÂRNAVE.

Localitatea e atestată din anul 1282. Prima biserica e distrusă de turci, iar cea pe care o vedem azi e ridicată până în anul 1422.

Până la 1483 se fortifică cu ziduri de incintă cu 5 turnuri.

E duminică după prânz şi găsim biserica închisă.

Facem un tur al zidurilor şi ne amintim că locurile au trecut prin multe necazuri.

În 1605 satul a fost distrus în luptele cu rebelul Stefan Bocskai, în 1776 casele cad pradă flacărilor, iar în 1966 turla bisericii este lovită de un fulger, astfel că acoperişul, dar şi orologiul auavut mult de suferit.

Prindem drumul spre Sighişoara şi imediat după ce trecem în judeţul Mureş ajungem în localitatea DANEŞ.

Aceasta e atestată din 1343 sub numele de Danus.

În anul 1661 este pustiită de tătari astfel că în sat supravieţuiesc numai 3 gospodării.

Mi s-a parut interesant faptul că în urma acestui dezastru, la 1668. se admite stabilirea în sat doar a câtorva familii de români…

Biserica fortificată e chiar pe partea stângă a şoselei, şi de aceea e lipsită total de personalitate.

Turnul clopotniţei are drum de strajă şi e lipit de nava centrală.

La SIGHIŞOARA pătrundem în cetate prin poarţile de sub Turnul Croitorilor, turn situat în zidurile dinspre nord ale cetăţii.

Din Piaţa Cetăţii urcăm pe strada pavată cu piatră de râu spre Scara Acoperită.

Trecem pe lângă cladirea veche a unui liceu cu nume german şi ne îndreptăm spre Biserica din Deal, biserică evanghelică, cu ferestre înalte şi contraforţi viguroşi.

Biserica e ridicată în anul 1345, pe locul unei bazilici de dinaintea anului 1200.

Când intrăm în biserică primul sentiment e că aici e un refugiu răcoros, de parcă ar avea aer condiţionat, după canicula de afară…

Pe bănci stă aşezat un grup de turişti din Serbia ori Croaţia şi ascultă explicaţiile unui ghid, într-o limbă balcanică.

Admirăm reţeaua nervurilor de piatră de pe tavan, dar şi piaştrii puternici.

Interiorul e compus din trei nave de aceeaşi înăltime.

Pe pereţii din stânga se vede pictura veche, care a aprţinut lăcaşului, pe la anul 1200, când biserica era o bazilică romanică.

Pe pereţii din dreptul altarului vedem o ,,colecţie” de alte câteva altare poliptice, aduse de la unele biserici evanghelice (luterane) din zona săsescă.

În spate corul se prelungeste lateral şi în navele adiacente.

Orga nu e prea impunatoare, dar are o linie ordonată şi foarte estetică.

Un turn izolat aflat in partea de nord-vest a Bisericii din Deal.

Coborâm scara acoperită şi mai umblăm o vreme pe străduţele cu case locuite din cetatea medievală a Sighişoarei.

De la Sighişoara ne îndreptăm spre SASCHIZ.

Intrăm în localitate şi pe dealul dinspre vest vedem Cetatea ţărănescă din sec.14.

Cetatea are 6 bastioane şi în interiorul zidurilor o fântână adâncă de 60m. (Probabil săpată de aceiaşi turci care mai săpaseră fântâni la fel de adânci şi la Cetatea Râşnov, la Castelul Bran, la  Castelul Huniazilor etc.)

Biserica evanghelică din Saschiz a fost ridicată în anul 1493 în onoarea regelui Stefan I al Ungariei.

Aceasta este construită din piatră de carieră, în stil gotic, întărită cu 22 de contraforţi uniţi prin arcade rotunde.

Deasemeni drumul de strajă e inclus în zidărie.

Intreiorul e dintr-o singură navă-hală de dimensiuni impresionante. Arcadele tavanului sunt deabia insinuate, albul şi simplitatea născănd aici o mare eleganţă.

În jurul altarului găsim un grup de japonezi şi ne întrebăm dacă e acelaşi cu cel întâlnit şi la Biertan.

Biserica fortificată din Saschiz e cuprinsă în lista Patrimoniului UNESCO şi se vede că această clasificare diferenţiază imediat un obiectiv tiristic dintre toate celelalte, cel puţin în ochii străinilor, căci turişti români nu am întâlnit decât la Cincu, unde o pereche tânară vizitate şi biserica de la Cincşor…

Loja corului, orga şi arcadele de piatra ale stilului gotic.

Urcăm la orgă şi găsim partitura gata să fie interpretată pentru acompaniamentul  corului…

În lipsa zidurilor de incintă, turnul de apărare a rămas izolat. Acesta e construit din piatră de râu, iar la partea superioară e prevăzut cu drum de strajă inclus în zid.

Plecăm din Saschiz şi avem sentimentul că am obosit, ori că cele 16 biserici evanghelice fortificate ne-au cam saturat dorinţa de desoperire…

În colţul acesta al Transilvaniei sunt peste 200 de biserici fortificate, din care pe vreo 106 le-am identificat şi eu şi le-am localizat macar aşa, pe hartă.

Poate că ar fi bine să păstrăm ,,fondul” şi pentru alte ,,expediţii”…

Hotărâm să plecăm spre Predeal şi în drum să mai vizităm şi CETATEA RUPEA.

Cetatea Rupea e renovată, dar eforturile au realizat ceva lipsit total de personalitate.

Să zicem că sunt fotogenice cladirile din interiorul cetăţii, dar nimic nu vine să probeze numele scrise pe ziduri pentru fiecare clădire în parte…

Colţul de nord văzut din punctul cel mai înalt din interiorul zidurilor.

Şi drumurile pe care am hăladuit prin această parte de ţără, parte atât de diferită de cea cu care suntem noi obişnuiţi, în Dobrogea noastra milenară, dar atât de mult ,,băgată în pământ” de trecerea timpului…

P.S.-Pentru a păstra aspectul de povestire, în text nu am ordonat obiectivele vizitate.

Pentru o privire mai de ansamblu le rememorez aici:

1. Biserica rupestră de la Şinca Veche

2. Movilele de la Şona

3. Biserica evanghelică fortificată de la Şoarş. (Scharosch)

4. B.e.f. de la Rodbav

5. B.e.f. de la Cincu (Gross Schenk)

6. B.e.f. de la Merghindeal (Mergenthal)

7. B.e.f. de la Dealul Frumos (Şulumberg)

8. B.e.f. de la Agnita (Agnethen)

9. B.e.f. de la Pelişor (Măgărei)

10. B.e.f. de la Alma Vii (Almen)

11. B.e.f. de la Moşna (Mesindorf)

12. B.e.f. de la Richiş (Reichesdorf)

13. B.e.f. de la Biertan (Birthalm)

14. B.e.f de la Copşa Mare (Gross Kapisch)

15. B.e.f. de la Şaroş pe Târnave (Scharosch)

16. B.e.f. de la Daneş (Dunesdorf)

17. B.e.f de la Sighişoara (Schasburg)

18. B.e.f de la Saschiz (Keisd)

19. Cetatea Rupea.