RT ”La vie en rose” – ziua 3 – Culmea Bălăban

”Hainele tale ascund o parte din frumusețea ta , dar ele nu ascund și partea nefrumoasă. Și deși cauți în haine libertatea intimității tale, s-ar putea să găsești în ele un ham și un lanț. Pentru că respirația vieții este lumina soarelui și mâna vieții este adierea vântului. Și nu uita bucuria pământului de a-ți simți picioarele goale și a vântului de a se juca cu părul tău” – Kahlil Gibran

Dacă ai încredere în tine și în ceea ce faci, nu e necesar să îi convingi și pe cei din jur. Dacă ești împăcat cu sine însuți, nu ai nevoie de aprobarea celorlalți. Dacă te accepți pe tine însuți cu bune și rele,  lumea va fi nevoită să te accepte așa cum ești.

Nu trebuie să uiți un lucru important: nu contează cel care critică sau cel care stă deoparte și comentează atunci când te împiedici. Meritul este și va fi întotdeauna a celui care iese în față, a celui  care se străduiește, a celui care greșește din nou și din nou dar continuă să se străduie să facă lucrurile mai bine. Meritul este al celui care cunoaște entuziasmul, devotamentul pentru cauza sa  și care va fi răsplătit la final cu triumful realizării sale. Meritul nu va fi niciodată al celor timizi și retrași care nu cunosc nici succesul și nici eșecul.

Și nu trebuie să uiți al alt lucru, la fel de important: fără efortul tău nu s-ar fi întâmplat nimic. Și după un alaltăieri liniștit ar fi urmat un ieri la fel de placid și banal. Vorba poetului:

”O zi trecută fără fapte
Care să-ți fi rămas în minte
În viața ta e ca o noapte
Sau ca un somn fără cuvinte.”

Am ajuns și în  a treia zi a aventurii ”La vie en rose” iar astăzi vă invit la o plimbare ceva mai scurtă, doar de trei ore pe una din frumoasele culmi înflorite ce se ridică  din Bran către înălțimile Bucegilor, muchia Bălăban. Nu uitați bineînțeles să porniți muzica. Enjoy!

Pornim din nou la drum, de această dată din satul Șimon, după ce am făcut stânga la pod a doua stradă la stânga, sau altfel spus prima la stânga după pensiunea Luminița, pentru cei interesați.  Imediat după ce traversăm pârâul Șimon, drumul se transformă în potecă.

Din nou la drum

Câteva minute de urcat și suntem din nou în paradisul florilor, de această dată specii de mai mică altitudine.  Din capătul nordic al culmii Bălăbanului se deschide o belvedere de zile mari și nu mai prididim a face poze:

Noi si Piatra Craiului

Poteca, când la umbră când în soare, ușoară și prietenoasă urmează matematic culmea, și fiecare pas e o încântare:

Vedere cu garofițe spre Bucegi

Doar un pasionat de enduro ne tulbură preț de câteva secunde liniștea pe drumul ce urmărește culmea, mărginit pe ambele părți de tradiționalele garduri de lemn:

Atenție la biker

În permanență se deschid perspective frumoase în toate direcțiile: în dreapta spre muchia Scorții, situată de partea cealaltă a văii Șimonului,

Noi și muchia Scorții

spre Postăvaru în dreapta,

Vedere spre Postăvaru – foto de album

către Piatra Craiului în spate,

Piatra Craiului cu flori  – foto de album

iar în față abrupturile Bucegiului par cu fiecare pas din ce în ce mai aproape.

Closer

Momentul delicat al zilei este traversarea  gospodăriei unui localnic amplasată în mijlocului culmii, dar calmul de sine și mai ales aparatul cu ultrasunete liniștesc repede cei 3-4 câini puși pe lătrat. Încă puțin și ajungem la complexul ”Inn On Balaban”, așezat într-un decor minunat, han ce oferă turiștilor cu dare de mână posibilitatea de a petrece câteva zile plăcute într-un cadru rustic:

Inn On Balaban

Încă câțiva pași și ajungem la mânăstirea Bran, loc de pioasă închinăciune și de mulțumire pentru cele trei zile minunate petrecute pe meleagurile brănene. Și nici nu poate fi un moment mai potrivit,  căci suntem în zi sfântă de Rusalii.

Mânăstirea Bran

Mânăstirea e simplă și sobră, așa cum îi stă bine unui lăcaș de cult al  unui popor de oameni modești și cumpătați.  Și cred că în afară de ”lemnul și spațiile mici”, Dumnezeu preferă lemnul, florile, creaturile  și spațiile întinse și sălbatice în care soarele luminează chipurile oamenilor și vântul le bate în voie prin plete.

Garofițe

Poroinic

Vulturică

Lemn, flori, fluturi și spații largi

Eu sunt Eduard Munteanu și mă bucur că mi-ați însoțit și de această dată pașii prin această țară miraculoasă care se numește România, ale cărei frumuseți și valori trebuie să le protejăm și promovăm pentru ca și cei ce vin în urma noastră să le poată aprecia și să se poată bucura de ele la timpul lor.

La revedere!

”Il est entré dans mon cœur
Une part de bonheur
Dont je connais la cause.
C’est toi pour moi, moi pour toi dans la vie,
Il me l’a dit, l’a juré pour la vie.”

–

–

Text. Eduard Munteanu

Foto: Irina Mădălina Ciobanu, Constantin Ceapchi