Clubul montan ,,Mecanturist”-Galaţi a luat fiinţă în anul 1977 din dorinţa studenţilor de la Facultatea de Mecanică de a petrece cât mai frumos multe dintre clipele irepetabile ale studenţiei. Eu m-am alăturat clubului abia în anul 1981 şi repede m-am integrat în exclusivistul ,,Comandament Negru”, o ,,facţiune” mai rebelă, care considera că pe munte primordială trebuie să fie buna dispoziţie, şi mai puţin performanța.

Cu Didi Agache ne cunoaştem din acele vremuri savuroase de ,,Comandament”, când şi intransigentul Horia sfârşea tot la o gură de pălincă cu noi, lamentându-se de poziţia sa de lider, lucru care îi îngrădea libertatea asta de care ne bucuram noi…

Dar de-acum gata, e timpul să arătăm noului ,,Mecanturist” că vremea nu a trecut peste noi şi că încă mai suntem capabili de performanţe, acelea pe care atunci le declinam cu superioritate.

Am plecat din Predeal sâmbătă dimineaţa, cu gândul să ne alăturăm echipei ,,Mecanturist” care participa la ,,Ştafeta Munţilor” ce se ţinea la Bran-Poarta.  Plănuiam ca Didi şi cu mine să participăm într-o echipă de ,,veterani”, iar Maria şi Cristi în una de ,,elite”.  Ajungem la tabara de corturi înainte de ora 7. Doar că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tabără…

Eram convinşi că traseul de concurs va urca pe Muchia Clincea  şi va coborî pe Valea Ciubotea, dealtfel singurele trasee marcate din acea zonă.  Dar nu, traseul lor avea să urce o vreme pe Valea Gaura, şi, după o traversare pe nemarcate a Muntelui Lancia, să ajungă în Ciubotea la baza circului superior.

Hotărâm  cu ,,i’m sorry”  să ne ţinem de planul nostru şi să urcăm pe Clincea.

Urcăm o vreme pe lângă Pârtia de schi Zănoaga, trecem pe lângă un bordei ciobănesc şi ne oprim ceva mai sus să vedem în lumina dimineții culmile ce se rânduiesc mai spre sud: Noaghia, Şimon, Magura. Mai în spate se văd localitățile Predeluţ, Zărneşti şi dealurile dinspre Poiana Mărului.

Mai sus traseul urmareşte Muchia Oprişului printr-o pădure de molid.   Într-o poieniţă facem şi prima fotografie de grup: Maria, Cristi şi Didi.

Ieşim la lumină pe Muchia Clincea în Poiana Pănicerului, pe la baza unui pinten de conglomerate.

Ieşim deasupra bolovanului numit ,,Biserica” şi vedem peste el cununa de calcare albe a Pietrei Craiului.

Puțin mai în dreapta se vede tot mai impresionantă zona cu Turnurile Ţigăneşti.

Mai sus Muchia Clincei devine mai ușoară de parcurs, în porțiunea numită Poiana Clincei şi vedem că în cele din urmă se va racorda la Culmea Ţigăneşti, care e mult mai înaltă.

Privim în spate şi vedem Poiana Clincei, cu porţiunea mai orizontală din ultima parte a muchiei.

Doar că pe mai departe traseul marcat părăseşte Clincea şi se înscrie într-un amplu amfiteatru, ocolind în urcare ușoară zona de formare a văii Urlătoarea Clincei.

Amfiteatru pare să aibă o înclinaţie de exact cât înclinaţia diagonalei fotografiei…

În cele din urmă ieşim în Culmea Ţigănesti în faţa refugiului cu acelaşi nume, la altitudinea de 2178m.

   Bucheţel de garofiţe din ,,grădina” refugiului.

Chiar dacă e senin şi vreme frumoasă, pe creastă vântul bate cu putere. Didi vrea o fotografie cu Cabana Omu şi se străduieşte să nu îi iasă mişcată.

În stânga Culmii Ţigăneşti, cum privim spre Turnuri, se deschide larg Valea Ţigăneşti, cu poteca marcată cu bandă galbenă, cea care trece pe lângă lacurile glaciare şi continuă pe Padina Crucii spre Cabana Malăiesti.

După ce urcăm aproape jumătate de ceas pe Culmea Ţigăneşti, spre Turnuri, privim în spate să vedem zona cea mai de nord a Bucegilor.

Ne apropiem tot mai mult de Hornurile Ţigăneşti. Acestea au o expunere nordică şi pot ţine zăpadă de la un alt la altul.

Poteca noastra se tot apropie de ele şi dă impresia că va trebui să urcăm pe zăpadă…

 Dar nu, lângă un ,,ac” de conglomerate cărarea face dreapta şi ne coboară într-o strungă îngustă şi spânzurată la mare înălțime faţă de cei doi versanți.

Din strungă urmăm o brână înclinată şi ne apropiem tot mai mult de zona sălbatică a Turnurilor.

Peretele din dreapta pare să vină peste potecă, iar noi ne închidem tot mai mult spre Hornuri. Porţiunea de la Refugiu şi până pe Vârful Scara nu am mai parcurs-o niciodată şi sunt foarte nerăbdător să văd cum rezolvă traseu depăşirea zonei Hornurilor, dar şi cum va lua înălţime atât de brusc. Căci Vârful Scara trebuie să fie peste tot ce avem noi pe aici prin preajmă.

Bine mă! Aşa mai zic şi eu ,,rezolvare”!…

După ce ocolim peretele care părea să ne blocheze cărarea, ajungem la două lanţuri care asigură o zonă cu conglomerate mai instabile.

Faţa cealaltă a acestei muchii de piatră e şi ea asigurată cu lanţuri şi cabluri.

Ieşim pe o platformă înierbată şi ne mai oprim pentru a ne bucura de această porţiune spectaculoasă a Ţigăneştiului. Dincolo de circul glaciar cel mai de sus vedem cum se racordează Padina Crucii la Muntele Scara.    Iar în ultimul plan identificăm cu uşurinţă Brâna Caprelor de pe faţa nordică a Bucşoiului.

Mult mai în spate vedem Vârful Omu, cu Cabana şi Staţia Meteo.

Poteca urcă pe muchia cu iarbă până într-un loc din care reuşim să vedem din nou cerul…

Şi să fim siguri că peste puțină vreme vom ieși pe întinderea ca de platou ce caracterizează Vârful Scara.

Hai să nu ne grăbim! O să ne pară rău după ce ieşim din locurile astea atât de frumoase!

Încă o dată ne mai strecurăm pe la baza unor pereţi.  Suntem surprinşi să vedem că pe o porțiune scurtă a pereţilor conglomeratul face loc unor calcare ce par să se desprindă în strate verticale.

Pentru o clipă am crezut că suntem pe ,,Lanţurile” din Crai…

Dar aici cele câteva trepte de piatră le-am urcat lejer, fără să ne mai ţinem de cabluri.

Dintr-o fereastră de dinainte de platou vedem că am ajuns chiar deasupra Văii Ciubotea. Dincolo de ea privirea zboară până spre Ţara Bârsei, cu oraşul Zărneşti drept în faţă şi Măgura Codlei mai spre dreapta.

Ajungem pe Muntele Scara, în zona numită Faţa Frumoasă.  Sub noi, dar totuşi la înălţimea de 2288m se ridică Vârful Lancia.    Mai în spate vedem întinderea vălurită dintre masivele Bucegi şi Piatra Craiului. Pe una dintre acele măguri se află Pasul Giuvala (Bran).

Mai în stânga ne apare ramura vestică a Bucegilor, cu Muntele Doamnele, apoi Batrâna, cea cu întinderea de jnepeni şi refugiul de dincolo de aceasta, iar în spate de tot Colţii Ţapului.

Apoi băgăm de seamă că pe Vârful Lancia e un grup care nu se mişca de ceva vreme. E posibil să fie un punct de control al concursului ,,Ştafeta Munţilor”?

Trecem prin Vârful Scara 2422m şi de dincolo de el se deschide o privelişte impresionantă spre est.  Suntem deasupra Hornurilor Ţigăneşti, iar sub noi se adânceşte Căldarea Ţigăneşti. Dincolo de ea vedem Padina Crucii şi mai în dreapta un circ glaciar din zona mediană a Căldării Mălăieşti.

 Trecem cu vederea peste Brâna Caprelor din Bucşoiu, pe care am mai văzut-o şi mai înainte şi căutăm cu privirea cabanele de la Trei Brazi şi Poiana Secuilor, cele aşezate între masivele Postavaru şi Piatra Mare.  Bucegiul e un munte foarte frumos şi mai mult de atât, aici se pot identifica uşor elementele de relief, mai ales că toate locurile de aici au câte un nume…

De deasupra Hornurilor Căldarea Ţigăneşti se vede acum şi mai bine. În colţul cel mai din spate, Padina Crucii are un vârf de 2153m.

În partea de sud a platoului de pe Scara se deschide larg Valea Gaura.  Aici vedem circul glaciar cel mai de sus, de sub vârfurile Bucura 2503m, Găvanele 2462m  şi Doamnele 2402m.

Încă o vedere cu ramura vestică a potcoavei Bucegilor. În spate toată zarea e ocupată de Masivul Leaota.

 Din partea sudică a Muntelui Scara vedem cum poteca spre Omu trece mai întâi prin Şaua Hornurilor Ţigăneşti, ocoleşte pintenul dintre hornuri, apoi prin Şaua Hornurilor Mălăieşti 2315m, după care urmăreşte culmea îngustă dintre căldările Mălăieşti şi Gaura.

   Încercăm o poză de vârf, cu aparatul aşezat pe o piatră.

Ne pregătim de coborâre şi prindem marcajul triunghi galben ce ne va conduce pe Valea Ciubotea. Din partea de vest a platoului somital se deschid acum privelişti largi spre Piatra Craiului. Drumeţ în calea zărilor…

Spre nord-est rămân turnurile Ţigăneşti înşirate pe creastă ca nişte ,,babe”, ori ca nişte ,,pitici de grădină”…

Cum vântul bate dinspre sud, ne retragem pe o platformă nordică, mai la adăpost şi ne aşezăm să mâncăm. Am ales un loc din care să vedem bine întreaga Culme Ţigăneşti şi muchia Clincei, cea  pe care am urcat.

Şi o vedere de nota 10 spre nord-vest.  În mijloc e Măgura Branului, înconjurată pe la baza de localităţile (de la dreapta spre stânga) Zărneşti, Predeluţ, Sohodol, Bran-Poarta, Moeciu de Jos şi Măgura.

   La mare înălţime…

La coborârea în Căldarea Ciubotea întâlnim şi primii concurenţi de la ,,Ştafetă”.

Ajungem în circul glaciar de sus al Căldării Ciubotea.

O vedere cu pereţii care închid circul glaciar la partea de sus. Identificăm în partea stânga a crestei Turnurile Ţigăneşti şi după ele strunga din care am văzut valea de acolo de sus.

E unul dintre cele mai frumoase trasee din Bucegi, iar consideraţia că Bucegiul e un munte prea bătut, un munte pentru ,,pantofari”, e o prejudecată păguboasă. Iar cei care iau lucrurile aşa, au numai de pierdut. Dealtfel noi nu am întâlnit astăzi niciun grup pe traseul Clincea-Ţigăneşti, până la aceşti ,,stafetişti” de pe Valea Ciubotea.

Primul circ glaciar e despărţit de cel de-al doilea de un prag cu 150-200m diferenţă de nivel. Şi o coborâre tare de tot, aşa, în gât…

Dar odata ajunşi în circul glaciar mijlociu, locurile devin iarăşi liniştite şi frumoase…

   O privire în spate, cu pragul glaciar pe care l-am coborât.

Al treilea circ glaciar e scurt şi se termină la marginea de sus a pădurii de molid.

 Urmeaza o coborâre abrupta prin padure, care ne rupe picioarele…

În pădure întâlnim Poiana Ciubotei în care se află un canton silvic.

Iar mai jos, aproape de drumul forestier de pe Valea Poarta, e refugiul Salvamont Bran din Poiana Urlătoarei.

Trebuie amintit că pe traseul de azi nu am întâlnit izvoare, iar apa nu ne-a prea ajuns.  Abia după ce am coborât la drumul forestier am gasit şi apă…

 Considerăm călătoria noastră încheiată în locul în care se despart, pentru urcare la Vârful Omu, traseele de pe Valea Ciubotea şi Valea Gaura.

 E de preferat să se parcurgă acest traseu din Turnurile Ţigăneşti în sensul în care l-am făcut noi, şi asta pentru că urcarea până pe Vârful Scara 2422m se face pe un traseu mai lung şi mai usor, pe Clincea şi Culmea Ţigăneşti, iar coborârea, foarte scurtă şi abruptă, pe Valea Ciubotea.

Ia să vedem şi cât timp ne-a luat… Prima fotografie am făcut-o la tabără la ora 7,08, iar cea de aici la 15.57. Adică aproape 9 ore.

N-a mai fost cazul să dovedim de ce performanţe sportive suntem noi în stare…

Sper ca măcar să ne scoatem cu fotografiile…

Pentru că ce baftă de vreme am avut!…

–

–

Text și foto: Gigi Cepoiu