Anul 2016, ziua 28 şi 29 din luna a 12-a
Obiectiv:
Dormit la stână
Participanţi:
Radu Săftoiu, State Moldoveanu şi Alex Grigoraş
Text şi Poze:
Alex Grigoraş
Privit de alţii, din afara cercului restrâns de prieteni cu pasiuni comune, se crede că am ceva cu propria persoană. Parcă aş avea tendinţa de a mă maltrata singur urcând cu raniţa în spate kilometri printre bolovani, de a mă face de noroi până în cap pe o zi ploioasă ori de a mă sufla vântul suficient de tare cât să mă dea jos din picioare. Când vine vorba de dormit la cort în sălbaticii, deja acestea sunt lucruri ce depăşesc orice imaginaţie. Despre dormitul la hotel „stâna” ce să mai vorbesc. Aici e alt film. De altfel mulţi cred că stânele inclusiv iarna sunt locuite şi sunt un fel de pensiune cu o singură margaretă sau maxim două. Odată nu m-am putut abţine şi am răspuns că în parte aşa este. Fac rezervare din timp pe buching ca să beneficiez de cazare la un preţ preferenţial. În fapt e un fel de tabără de supravieţuire. Ce să-i faci, dacă n-am făcut armata…
Revenind totuşi la oile mele, în loc de păsărele pe creier ori doage lipse, nimic nu îmi poate întregi satisfacţia unei zile lungi de umblătură prin munţi şi apoi, la apus de soare, să găseşti refugiul necesar pentru un somn profund prin munţi la o stână părăsită.
E drept că senzaţiile aşa zise extreme nu sunt pentru toţi, de aceea, aici se găsesc mai puţini parteneri că în oricare altă tură domestică.
Pentru prima tură la stână din acest nou sezon de iarnă am avut parteneri pe Radu Săftoiu din Braşov şi domnul State Moldoveanu (cunoscut sub diminutivul „bunicu”) din Ploieşti.
Planul iniţial propus era ca să dormim la stâna de deasupra cabanei Leaota. Prea mult drum nu prea era de făcut aşa că ideal era să încropim şi un mic circuit, în aşa fel încât să nu ne întoarcem la maşină pe acelaşi traseu pe care am urcat.
Astfel, în jurul orei 9.30 plecăm de la Cantonul Marginea Domnească pe marcaj bandă albastră pe Valea Frumuşelului. În apropiere de Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului găsim un panou de informare cu obiectivele din zona. Ce am constatat ulterior, este că lipsesc informaţii de identificare a zonelor unde am putea găsi obiectivele naturale de vizitat. Spre exemplu, de cascada „La blide” am dat numai din noroc peste ea la întoarcere.
După ocolirea Mănăstirii prin stânga ei, părăsim marcajul în urcare spre cabană şi continuăm pe valea Marginea Domnească.
Îmi place tehnica modernă. Acum şi cei mai în etate folosesc mobilele cu hărţi montane pe ele. Orientarea beneficiază de un plus de acurateţe.
În maxim o oră de la punctul de plecare din această dimineaţă ajungem la o stână întreţinută, lăcăţelele nelipsind, în care la nevoie poţi folosi podul pentru adăpost.
După noi, de la un punct de exploatare forestieră se aciuează 3 câini pe care îi vom avea parteneri de drumeţie.
Ajungem să intersectăm marcajul în cruce albastră. În faza iniţială hotărâm să lungim traseul şi mai mult mergând pe valea ce am urcat până sus pe culme, însă după ceva paşi făcuţi mai chimbzuim şi ne vom îndrepta spre cabană pe marcaj. Poteca în faza iniţială coboară până în cursul răului, pe urmă urcă susţinut până la ieşirea în gol alpin.
La nici miezul zilei eram pe culme, la margine de pădure, la 10 minute mai sus de cabană, în apropiere de stâna muntelui Romanescu. Cum am ajuns în culme întâlnim doi drumeţi care au urcat pe muchie ţinând marcajul bandă albastră pe la cabana Leaota. Ne întreţinem puţin la vorbă cu ei. Aflăm că geamurile de la cabană necesită reparaţii capitale… şi doar una dintre camere ar mai fi bine izolată. Ei vor să ajungă la Fundata. Sunt încrezători în şansele lor. Au ceva de mers.
Noi ne oprim la stână să mâncăm. Vremea e bună, cu soare îmbietător ce ne face să scoatem două scaune şi o băncuţă afară în zăpadă. Cât e de frumos !
Iniţial hotărâm să urcăm până pe vârful Romanescu fără rucsaci dar până la urmă luăm tot calabalâcul cu noi. E prea devreme parcă să ne oprim doar până aici. Mai avem ceva ore bune de lumină aşa că, în funcţie de vreme poate încercăm o altă stână. Pe hărţile vechi aşa arată, că vom ajunge în timp util la o altă stână iar în funcţie de starea ei, înnoptăm la ea sau ne întoarcem.
Începem să urcăm. Cam greu cu burţile pline dar urcăm. Perspectiva se schimbă în special şi prin norii întunecaţi ce îşi fac apariţia.
Simţim vântul ce bate din ce în ce mai tare. Gradele încep să scadă tot mai mult. Mai punem haine pe noi şi dăm înainte.
Chiar dacă precis am fi avut o vizibilitate deosebită a împrejurimilor ne menţinem pe potecă pe curbă de nivel, evitând astfel vârful Romanescu. Consultăm hărţile. Noua stână e aproape. Doar în realitate nu prea ar părea aşa.
Între timp ne întâlnim şi cu drumeţii noştri hotărâţi în a ajunge departe. Dar nu de acestă dată. Cea mai înţeleaptă decizie de a se întoarce pe poteca de unde au venit.
Suntem în dreptul culmii Vaca, în apropiere de vârful Frumuşelu. Viscolul îşi face apariţia în forţă. În acest moment ne lămurim fără îndoială că mai avem de mers destul până la adăpostul nostru. Cădem de comun acord să nu ne întoarcem şi să continuăm pe muchia Vaca până la al doilea gol alpin de pe muchie unde ar trebui să găsim o altă stână. Altfel, dăm la vale de tot. Totuşi, parcă mi-ar fi strălucit ochii şi pentru un bivuac construit cu cetină de brad…
Odată cu ieşirea din culmea principală vântul scade în intensitate. Bateria la telefonul meu s-a dus naibii de la frig, cablul de conectare pentru acumulatorul extern nu vrea să funcţioneze. Ceva spovedeli de sezon îmi scapă printre dinţi dar îmi accept situaţia şi dau înainte.
Parcurgem o porţiune de traseu prin pădure după care ieşim din nou în gol alpin. Soarele mai are puţin şi apune. Radu sprintează de lângă noi şi sondează zările. Aici e ultima noastră speranţă de a mai găsi ceea ce ne interesează. Privirea începe să se lumineze când zărim un staul pentru oi, pe urmă Radu, dă agitat din mâini. E de bine !
Stâna din primul gol alpin de pe golul alpin al culmii Vaca nu este de dimensiuni mari dar e bine izolată. E perfect !
Lăsăm rucsacii jos şi vizităm puţin împrejurimile. Nori întunecaţi fac soarele să fumege la apus creând o atmosferă de poveste.
La stână, sarcinile sunt împărţite. Unul arenjează locurile de dormit, altul încinge cratiţa cu mâncare iar eu iau lanternă frontală şi mă duc după apă proaspătă de la izvorul văzut încă pe lumină. După vin nu se duce nimeni. Are fiecare cât trebuie.
Îmi plac stânele că acuma sunt tare moderne. Sunt acoperite de semnal la telefon şi unele au chiar internet. Păi doar ce naiba, suntem în mileniul 3. 🙂
La ora 20.00 deja suntem la somn. Peste noapte ne mai trezim pe rând de câteva ori să mai oprim hodorogeala de la şoarecele ce căuta prin străchini de mâncare.
A doua zi, suntem în rutina matinală, budă, ceai, ceva mâncare la stomac, rucsac arenjat şi gunoiul strâns făcut de noi.
Soarele se lasă greu apărut după un nor ce a periclitat răsăritul în splendoarea sa.
Mai facem câteva poze la plecare şi la 9.20 suntem gata de drum.
Coborâm strict pe culmea Vaca prin pădure. La început mai găsim şi un punct bun de belvedere.
La un moment dat dăm de un mic gol pe muchie unde se găseşte o hrănitoare dărăpăntă pentru animale. De acolo drum tot la vale care ne scoate în apropiere de Mănăstire. Trecem şi noi prin zonă pentru a vedea locaşul de cult şi pe urmă ne îndreptăm spre maşini.
Până să ajungem la maşini ne-au fost dat ochilor să vedem şi o fază ridicolă. Un bărbat în straie bisericeşti, în putere, veghea munca depusă de două măicuţe trecute de mult de vârsta a doua, cum dânsele spărgeau gheaţa cu târnăcopul de zor. Ruşinos acest lucru având în vedere că la mănăstire mai văzuseam în treacăt şi alţi bărbaţi cu haine monahale.
Aventura noastră din Leaota, la stână, se termină odată ce ajungem la maşină în jurul orei 12.30. Senzaţia de eliberare a gândurilor e maximă după o astfel de tură. Acum revenim în civilizaţie, mai puternici şi mai zdraveni la minte, suficient cât să mai rezistăm o perioadă de timp tuturor inepţiilor cotidiene.
Cam asta a fost !
Ne auzim pe data viitoare cu alte aventuri de poveste !
Felicitări pentru încă un jurnal reușit. Mi-a plăcut și abia aștept să citesc și ale „idioțenii” 🙂
Toate cele bune!
Frumoasă tură, de bărbaţi adevăraţi!
Fain.