Acasă Asociaţia MECANTURIST 42 de ani de exprimare prin miscare !

42 de ani de exprimare prin miscare !

0
42 de ani de exprimare prin miscare !

În perioada 17 – 19 mai 2019, ASOCIAŢIA MECANTURIST Galaţi vă invită în Parcul Naţional Munţii Măcinului să îi fiţi alături la aniversarea a 42 de ani de activitate sub egida MECANTURIST şi 7 ani ca entitate juridică.

Membrii din toate generaţiile trecute prin Mecanturist, se vor întâlni şi vă vor îndruma paşii pe poteci, pe traseele marcate ale bătrânului munte Măcin. Vor fi trasee pe alese, mai uşoare pentru cei mici dar şi ceva mai lungi pentru cei buni la pas.

Vom povesti şi vom zâmbi despre anii ce-au trecut cât îi ziua de lungă până când vor cădea stelele peste noi, iar cine va mai rezista, a doua zi o vom lua de la capăt. Pentru că avem destule ce povesti din cei 42 de ani trecuţi !

N-avem limită de vârstă pentru a vă alătură nouă. Nici experienţă nu cerem, ci doar voie bună cât cuprinde ! De restul, ne ocupăm noi !

Nu uitaţi !

Masa la ceaun, de sâmbătă seară, este din partea prietenilor noştri de la Rotary Club Donaris Galaţi. Cine se încumetă a veni, îi rugăm să aducă castroane mici şi linguriţe în loc de linguri. Nu de alta, dar poate mai rămâne ceva şi pentru la anul prin ceaune.
De asemenea, tot sâmbătă seară, la foc de tabără, vom asculta muzică bună, la chitară, cu spriijinul invitaţilor Daniel Iancu şi Silviu Covaci.

Data evenimentului:

17 mai 2019 orele 18:00 – 19 mai 2019 orele 14:00

Loc de desfăşurare:

Parcul Naţional Munţii Măcinului, http://www.parcmacin.ro/acasa, cu tabăra în zona de început a traseului Dealul cu Drum;

Căi de acces:

Din Galaţi se trece cu bacul (ultima trecere la orele 22:00) în localitatea I.C. Brătianu, se continuă drumul până în localitatea Garvăn unde se face dreapta pe DN 22 D, se trece prin Jijila, iar din oraşul Măcin continuăm spre Constanţa până ajungem la Popasul Laura (fost Angelo), unde facem stânga până în localitatea Greci. La sensul giratoriu se merge înainte, se trece podul şi se face dreapta pe strada Carabalu, pe lângă Centrul de Vizitare Munţii Măcin de la ieşirea din comună şi se continuă încă 1 km pe drum de ţară până la tabăra de bază. Distantă totală 43 km.

Din Brăila se trece cu bacul (ultima trecere orele 22.00) în localitatea Smârdan, se continuă drumul până în oraşul Măcin, iar de aici continuăm spre Constanţa până ajungem la Popasul Laura (fost Angelo), unde facem stânga până în localitatea Greci. La sensul giratoriu se merge înainte, se trece podul şi se face dreapta pe strada Carabalu, pe lângă Centrul de Vizitare Munţii Măcin de la ieşirea din comună şi se continuă încă 1 km pe drum de ţară până la tabăra de bază. Distanţă totală 29 km.

Bucureşti – Slobozia – Ţăndărei – Hârşova – Cerna – Greci – 270 km

Constanţa – Horia – Cerna – Greci – 163 km

Programul evenimentului la liberă alegere:

Drumeţie – Valea Morsu – Ţuţuiatu – Sub Moroieni – Valea Cozluk;
Drumeţie – Valea Morsu – Ţuţuiatu – Dealul cu Drum;
Drumeţie – Potcoava Priopcei;
Ture de MTB;
Vizită la Sediul Parcului Măcin;

De reţinut:

Va rugăm să vă anunţaţi participarea pentru a ne putea organiza cât mai bine.
Fiecare grup va primi la sosirea în tabără saci menajeri, aceştia având obligaţia de a transporta gunoiul până la cea mai apropiată ghenă.
Taxa de intrare în Parcul Naţional Munţii Măcinului în valoare de 6 lei este obligatorie. Detalii aici: http://www.parcmacin.ro/tarife
Participarea se face pe proprie răspundere !

Parteneri:

Primăria Comunei Greci
Administraţia Parcului Naţional Munţii Măcinului
Rotary Club Donaris Galaţi

Invitaţi:

Daniel Iancu
Silviu Covaci

Contact:

Asociaţia Mecanturist: www.mecanturist.ro, e-mail: office@mecanturist.ro
Preşedinte – Alexandru Grigoraş – 0721372865,

Articolul precedent Mecanturist de Ziua Securitatii si Sanatatii in Munca
Articolul următor O călătorie majoră în Sciţia Minor (Muntii Macin)
Sunt născut în toamna anului 1982 a zilei de 19 din luna septembrie. Am un suflet de copil ce refuză să crească. Agreez drumeţiile pe munte cât şi ieşirile de la malul bălţii. În rest pe lângă ceva psihologie socială şi mai multă inginerie profesională mă conduc după conceptul că totul este relativ în viaţă. Astfel, fiecare zi din viaţă reprezintă o altă viaţă căutând să trăiesc azi cât şi pentru mâine. Sunt liber ca un vânător de peisaje din întreaga lume. Şi eu am vise cum au toţi, sunt diferit pentru că lupt să mi le confirm prin ceea ce fac. Îmi clădesc amintirile azi nu mâine, că mâine poate e prea târziu. Sunt altfel...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.