lui Andrei Raftopol

 

 

Munţi tociţi, cu pietre tocite,

Cu timpul ros până la cotor,

Cu inşi indărătnici şi păsări lucide,

Cu ape secate şi palid decor.

 

Ţară săracă,

Bodegi cu câteva mese

La Hamangia gândul stă cu botul pe labe

De timpul ce trece fără măcar să ii pese.

 

Oameni de dincolo de ape,

Urmaşi de goţi, de geţi şi sciţi voioşi,

Grigore Keazim  cântând la nunta

La Tichileşti, la sanatoriul de leproşi.

 

Deniztepe şi Beştepe

Nu sunt mâncăruri de peşte

Te simţi acasă, departe de unguri,

Când se vorbeşte ruseşte.

 

Pustiu cu nopţi reci,

Ca de toamnă retorică

Când reînveţi să înveţi

Şi cauţi, optimist, veşti în presa economică.

 

Caprele sug una de la alta

Şi nu de ipocrite, ci de deştepte,

Chiar de-ar fi auzit ele de Yalta, ori de Malta,

La prea multe n-au la ce să se aştepte.

 

Şerpi scârbiţi de pieile lor lungi,

Copii desculţi. Pe stâlpi

Cuiburi cu berze cabotine,

,,Lichior de viorele”

Trecut de lipoveni prin pâine.

Aură de sfânt, căzuta în tufă de zorele

Covrig ros în silă de un câine.

 

Din zarea câmpiilor arse

Prin cenuşa imperiilor învinse

Trec iuţi, ca ploile de vară

Barbari cu şeile încinse.

 

Din răsărit răsare tătarul,

Viaţa-i pe marginea gropii

De-o parte şi de alta înjurături cu carul,

Acum e prea târziu,

Bat clopote şi-ncep să cânte popii.

 

Ia-ţi lumea-n cap şi du-te unde vezi cu ochii,

Mototoleşte-o, fă-o bucăţele, harta.

Steaua e sus, dar tristă,

Căci magilor le-au fugit asinii cu ,,marfa”.

 

Eşti încă aici?! Nu e de bine…

Reneagă-ţi repede neamul,

Schimbă-ţi regnul ori sexul,

Amestecă-te printre capre, stai pe vine,

Dă-te epileptic, încearcă în vreun fel să schimbi contextul…

 

Apoi treci prin Poarta Albă

Visând la ţărmuri ninse cu pescăruşi,

Şi toamna te va crede evadatul

Scăpat din labirintul miilor de uşi.

 

Când muezinul cântă din turn

Şi pe Allah il slăveşte,

Te simţi acasă, departe de unguri,

Când se vorbeşte turceşte.

 

Nume latine plutesc pe ruine ca sfinţii.

Din gropi dezvelite de ape

Li se văd peste secole

Zâmbetele şi dinţii.

 

Trece-ţi prin minte legende şi mituri

Când gândul răzbate pustiul in zbor

Ca zăhărelul din palma intinsă,

Fi propriul tău dresor!

 

La întoarcere poţi culege

Printre zidurile fără de case

Să le treci Dunărea, cu lotca, se-nţelege,

O raniţă plină cu oase.

 

Poate o fi şi-un os domnesc

Ascuns intr-o raclă cu fală.

Hai, n-o mai da cotită, Ovidiu!

Dobrogea nu e o ţară barbară.