Motto:
Pe munte poţi trece de la realitate la reverie
Ca un actor de pantomimă de la plâns la râs,
Pastrând cuvintele doar pentru poezie.
Ceţuri tăcute urcă pe văi
Prin tufe descărnate de urzici,
Pun stropi de mărgean pe fânul din clăi
Pe vârfuri de ţepi de arici.
Cerbi cu rădăcini în coarne
Sparg cu copitele marginea gheţii,
Pământul întreg vor să-l răstoarne,
Prin iarba cu brumă, orbeţii.
Cucuvea holbându-se la mine, străinul,
Roteşte privirea în cerc,
O Pythie ce-mi cată destinul
Când muntele alb vreau să-l încerc.
Fior mineral de pietre ciocnite
Sub saltul rigid al caprelor,
E jocul păgân de iele hoplite
Pândit prin genuni de ochii lupilor.
Brazi nevăzuţi străjuiesc popasurile
Ghiciţi doar de umbra pereţilor,
De stânci se izbesc în ecouri glasurile
Şi ţipătul scurt al ereţilor.
Ceaţa e vraja de munte legată,
De noaptea din zi a animalelor,
De spaima celor care aşteaptă
Gerul tăios şi urletul fiarelor.
Întunericul şi vraja din negurile reci
Ascund gândul că între liniştea sfinţilor
Şi melancolia celor ce iubesc muntele pe veci
Diferenţa ar putea-o face doar sfatul psihiatrilor.
