În acest an am alcătuit pentru a treia oară o echipă MECANTURIST formată din Ștefan Bako și Cătălin Florescu (adică subsemnatul) la Marathon7500.
Dacă la primele două ediții am „gustat” din prăjitura numită proba de Hobby, în acest an ne-am înscris pentru proba de Elită, marele tort al competiției.
Marathon 7500 reprezintă o competiție unică și una dintre cele mai frumoase alergări montane din România, cu o lungime de puțin peste 90 km și cu o diferență pozitivă de nivel de peste 7500m (de aici și numele), desfășurată pe majoritatea potecilor marcate ale munților Bucegi.
Startul cursei a fost la vineri-dimineață, la ora 6.00. Timpii intermediari ai echipei noastre îi găsiți aici, vedeți poziția 28 din 61 de echipe participante la categoria masculin.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile apărute după ora prânzului (ploaie abundentă, ceață, vânt puternic, temperaturi scăzute), cursa de Elită a fost întreruptă de către organizatori vineri-seara în jurul orei 20.30, moment în care noi ne aflam aproape de punctul de control P9-La Prepeleac (http://www.marathon7500.ro/traseu/), clasamentul final stabilindu-se ca fiind cel din momentul întreruperii cursei.
Toate echipele participante de pe traseu au revenit la punctele de adunare stabilite, de unde am fost recuperați de către mașinile puse la dispoziție de către organizatori și transportați în tabăra de bază de la Peștera.
Noi avem o dorință nebună de a reveni în 2015 și să reluăm ultra-maratonul 7500! Cât a fost ne-a plăcut, vom mai veni! 🙂
Felicitari! Bafta si succes in continuare!
Bravo băieți!! Toată stima și respectul! Mi-ar place și mie să pot alerga așa un maraton 😛
Felicitări!
Felicitari baieti, numai gandul de a alerga 90 de kilometri pe munte imi da fiori!
Felicitări băieți!
Mult succes în continuare!
90JDE KILOMETRI NENE, TI SE CAM FACE PIELEA DE GAINA. JOS PALARIA!