Cheile Vârghişului – Poveste în straie de iarnă

8
4153

Anul 2016, ziua 30 din luna a 12-a


Obiectiv:

Cheile Vârghişului


Participanţi:

Ştefan Dumitriu, Costi Csaba şi Alex Grigoraş


Text şi Poze:

Alex Grigoraş


Dependenţa de munte pentru unii este un viciu mai greu de lăsat decât orice alt viciu. De băutură ori ţigări, de regulă, te laşi instantaneu de frica apropierii judecăţii, când, luându-şi privirea de la ceas, îţi spune doctorul zâmbind cuvintele magice “o să mori !”.  De dragoste fizică te laşi singur, cu trecerea anilor eşti forţat de viaţă îţi urci sculele în pod. În timp, dacă nu ai ajuns încă senil, ajungi să te bucuri doar de cea platonică. Şi de amintiri, dacă nu ai fost lovit de boala uitării. De prafuri te laşi, în cel mai fericit caz, doar dacă te saturi de adrenalina oferită de sirenă. Mă gândesc că şi munca este un viciu, însă acesta este un viciu forţat. Oarecum nedorit. Plăcere mai mare că statul degeaba, şi să ai cu ce, că bine mai sună, e mult prea efemer pentru cotidian. Totuşi, munca este o necesitate fundamentală, pe care o lăsăm doar atunci când închidem ochii şi care îţi asigură în parte, îndeplinirea viciilor.

Vorbind în nume propriu, mersul pe munte reprezintă viciul principal pe care l-aş dori să îl las scris cu literă în testament, până la ultima suflare, până atunci când ceasul va sta definitiv. Şi sincer, dacă aş putea, aş lua acest viciu şi dincolo de nori. Dar mai realist fiind, poate peste groapa marianelor. Nu contează. Important e că ştiu ce vreau.

Cu puţin înainte de sfârşitul unui an plin de evenimente, care într-un fel s-au altul mi-au pus la încercare gândurile, ajungând oarecum să mă bucur ca şi tratament, de orele multe peste program, mi-am propus să ajung într-o zonă dragă mie din Carpaţi.

Despre Cheile Vârghişului am mai scris. De altfel, mai am tras un jurnal de călătorie în bară, ce aşteaptă publicare, despre această zonă.

În această drumeţie de iarnă am plecat un moldovean, un ardelean cu influenţe de ungurean şi un muntean. De această dată nu a complotat nimeni la viaţa moldoveanului.

Baciul muntean a trecut prin Braşov în jur de ora 8.50, după ce a dat un ocol zdravăn cu caleaşca până la punctul de întâlnire din apropierea gării.

Am mers spre Feldioara – Măieruş – Belin – Micloşoara – Bara Olt – Vârghiş. Drum foarte bun, inclusiv iarna. Fără viscol. Şi fără zăpadă.

Din Vârghiş am continuat prudent pe un drum asfaltat, acoperit de un strat de zăpadă până la Centrul Turistic din Chei. Doar ultimul kilometru a avut ceva denivelări nemaifiind asfaltat.

Ne numărăm. Suntem toţi. Nu lipseşte nimeni din baladă. În loc de oaie un câine mai agitat latră în depărtare din curtea unei gospodării.

20161230_110251

20161230_110718

Intrăm în sanctuarul cheilor. Cu paşi mărunţi. Peisajul este surprinzător. E altceva faţă de ceea ce am mai văzut în altă perioadă a anului. În fapt, tot timpul e altfel. Niciodată nu poate fi la fel. Clipa ce azi o trăieşti e unică. Trebuie te bucuri din plin de ea.

20161230_110724

Apa Vârghişului e prinsă sub prag gros de gheaţă. Ici colo câte un ochi să poată respira.

20161230_112100

20161230_112313

Ne facem simţită prezenţa. Din auzite, se spune că în vreme de iarnă un urs bătrân păzeşte aceste locuri. Cine îi tulbură somnul pe neprevăzute ar putea avea de furcă cu el chiar şi dacă ar fi plătit taxa de vizitare a cheilor. El are legile lui nescrise şi îmi voi călăuzi paşii prin chei ţinând seama de legile sale.

20161230_113138

Ajungem la gura marelui portal de la Mereşti cunoscut şi sub numele de Balasz Orban. Ţepi uriaşi neuniformi, de cristal, străjuiesc intrarea. Nu oricine este binevenit, de aceea nici noi nu insistăm prea mult. Mai bine să ne fie trasă ţeapă decât să fim traşi în ţeapă.

20161230_114119

20161230_114344

20161230_115927

De aici continuăm prin culoarul de cleştar. Păşim uşor pe gheaţă să nu se crape sub noi. Într-un fel, în zadar acest gând. Stratul de gheaţă e suficient de gros cât să te ţină până la primăvară.

20161230_121142

20161230_121227

De aceea, pe podeţe mergem doar de dragul unor poze la înălţime.

20161230_121903

20161230_122743

Urcând în amonte tot mai multe ochiuri în gheaţă apar, făcându-ne să ne retragem pe uscat, mai în siguranţă.

20161230_123834

20161230_125345

Uşor uşor ieşim din chei, îndreptându-ne spre platoul de deasupra cheilor de unde vom avea parte de belvederi ample asupra zonei înconjurătoare.

20161230_130612

20161230_134238

Prin nămeţi aproape de genunchi ne facem cărare până la capela tătarilor.

20161230_140204

20161230_143420

Tătarii sunt plecaţi demult. Nu avem grija lor.

20161230_141727

De aici continuăm la punctul de belvedere asupra cheilor. Un contrast profund de alb, gri şi negru ne este dat să admirăm. Suntem şi de această dată încântaţi de ceea ce vedem.

20161230_144602

20161230_144551

20161230_150115

După pauza de masă şi de contemplare asupra zonei, ne punem în mişcare prin pădure, pe poteca lupilor, cărare bătută de urmele căprioarelor, care ne va duce înapoi la intrarea în Chei, terminând tot traseul circuit în aproximativ şase ore şi jumătate.

20161230_150629

20161230_152330

Cam asta a fost ultima mea călătorie din anul 2016. Fără date tehnice. Doar gânduri aiurite aruncate pe hârtie. Mă bucur că nu sunt în ipostaza de a da examen, altfel aş fi picat. Aşa cum am mai picat şi alte examene în viaţă şi tot nu mă învăţ minte. Încăpăţânat mai sunt în ceea ce fac. Dar nu las. Am prea puţin de trăit ca nu zâmbesc măcar odată în zi. Pentru ziua bună se cunoaşte după zâmbet. Atunci… cu rucsacul burduşit cu de toate, voi zâmbi urcând prin munţi.

20161230_154158

A fost frumos. Am terminat anul aşa cum l-am început. Sus prin munţi !

De asta e deosebită viaţa. Să te poţi bucura de ea, de tot ce îţi este dat să ai parte. Iar dacă ai familia şi prietenii alături, e şi mai frumos.

20161230_1459000

Ne auzim în curând cu alte poveşti !

8 COMENTARII

  1. Am citit cu placere acest mic jurnal care cuprinde un traseu parcurs impreuna cu mai multi parteneri in octombrie 2015.
    Este placut sa revezi aceleasi peisaje in culori hivernale si, mai mult, sa-ti starneasca dorinta de a le strabate personal, candva, tot intr-o iarna…..
    Relatarea pe cat de restransa, pe atat de incitanta, motiv suficient sa-ti multumesc pentru gestul tau de a impartasi cu noi bucuria unei noi experiente de drumetie.
    La multi ani si la multe asemenea relatari!

  2. Felicitări Alex pentru acest ”nou început”. Îmi doresc ca anul acesta să fie un nou început pentru tine din toate punctele de vedere. Să ți se implinească toate dorințele (fie ele montane sau personale) iar ce nu se împlinește să găsești puterea să le împlinești tu.
    Am citit cu interes pana la final jurnalul tău și iți mulțumesc pentru gestul tău de a împartăși cu noi bucuria unei noi drumeții pe sufletul tău.
    …”aș lua acest viciu (drumeția) și dincolo de nori…”…Ce frumos!

  3. Salut Alex! Mă bucur că ai început să scrii din nou, prin scris te poți descoperi, prin scris poți exprima conexiunea unică între tine și Univers, iar cei ce te vor citi vor trăi o fărâmă din această conexiune prin tine, prin felul în care tu vorbești, pășești, iubești sau râzi, prin pasiunile tale!
    La fel ca și tine, și eu am îndurat multe suferințe în ultimele luni, fără să ajung la liman. La fel ca și tine și eu încerc să îmi duc viața după inima mea, cu iubire, cu înțelegere, cu spiritualitate, cu zâmbet, cu speranță în viitor și da, cu aceeași dorință de a crea în continuare. Trăiește după inima ta, fă ca viața ta să fie povestea ta și nu vei regreta!

    P.S. E unul din cele mai bune jurnale ale tale, tocmai pentru că nu e tehnic. Are ceva în plus – are suflet.

  4. Frumos, Alex! Imi place!
    Sunt in asentimentul lui Edi: lecturand, ti-am simtit si implicarea afectiva, pe langa cuvintele asternute!
    Frumoase poze… Am reactionat la cele cu stalagmitele din gheata; in aceeasi perioada am avut si eu parte de o „primire” asemenea in Pestera Haiducului si am ramas impresionata 🙂
    Scrie in continuare pentru ca o faci frumos si esti citit cu mare placere!
    Mi

  5. Simt melancolie (prea multa) in cuvintele ce le-ai asternut. Ai avut un an greu. Speranta din finalul povestirii ma bucura!
    Nu mai esti „pustanul” ce suna s-adune prietenii muntelui din Galati. Ai devenit un barbat puternic, tanar, placut. Inconjura-te de prietenii pe care-i meriti si te merita. Fa ture multe si faine. Scrie, iubeste,traieste, fii un invingator…
    Cat despre Cheile Varghisului si Persanii tai dragi dorim sa le bifam (eu si Emi); sa nu uit, m-am bucurat foarte tare sa-l vad alaturi de tine, in aceasta drumetie pe Costi, drag prieten din Brasov.
    La multi si frumosi ani Alex!

  6. Superba zona si iarna , personal am fost doar vara si toamna , dar si iarna isi are farmecul ei! .
    Felicitari pentru jurnal Alex ,mai ales ca aceasta zona este printre preferatele noastre …

Dă-i un răspuns lui Mirela Stanciu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Te rugăm introdu numele tău aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.